Feli se poate considera una dintre cele mai fericite femei din lume. Are o carieră strălucită, milioane de fani în toate colțurile țării, o siluetă de invidiat și o familie împlinită. Fosta concurentă de la Vocea României a declarat ce planuri are pentru nunta cu tatăl fetiței sale, Nora Luna.
Feli Donose se bucură de cea mai frumoasă perioadă a vieții sale. Este considerată una dintre cele mai bune voci ale României și muncește din greu, în studio, pentru a scoate următorul album și pentru a crea emoție publicului său.
Pe plan personal, artista este fericită alături de logodnicul ei Cătălin și fiica lor, Nora Luna, întregul lor univers. Deși a fost cerută în căsătorie de acum doi ani de zile, cântăreața și partenerul ei de viață încă nu au stabilit o dată a nunții.
Motivul pentru acest lucru îl constituie și pandemia de coronavirus, însă, într-un interviu acordat recent publicației VIVA!, Feli Donose nu se grăbește să oficializeze relația cu tatăl fiicei sale la notar. Cu toate acestea, artista a dezvăluit că știe exact ce fel de mireasă va fi, una desculță, deoarece este un artist nonconformist.
„Nu ne-am gândit. Eu am fost cerută de soție, dar nu ne grăbim niciunde. Mai ales în vremuri cu nisipuri mișcătoare ca cele pe care le trăim acum. Până am să mă mărit, eu o să mai lansez un album, două. (râde)
Lăsând gluma la o parte, nu actul oficial mă face să iubesc mai mult. Dar probabil, când voi fi mireasă, voi fi o mireasă desculță. (zâmbește).”, a declarat Feli Donose, exclusiv pentru viva.ro.
Deși multe femei se visează mirese, idealizând momentul în care vor purta rochia albă perfectă pentru cel mai important eveniment al vieții lor, artista Feli mărturisește că nici măcar nu și-a imaginat cum va fi rochia ei de mireasă.
Cântăreața a specificat faptul că nu s-a visat niciodată în postura de mireasă, ci, mai degrabă, se gândește constant la idei de ținute pentru videoclipurile melodiilor sale.
„Ai fi surprinsă cât de simplu e cu mine. Nici măcar nu am rochia visurilor mele „de mireasă. Niciodată nu am visat la una.
Am, în schimb, în cap ținute pentru clipuri, pentru proiectele în care urmează să activez. Cu Cătălin e altfel. Când ai sentimentul că nu e decât firesc să îți duci viața lângă partenerul tău, cam uiți de rochie, nuntă și „detalii de genul ăsta.”, a completat artista pentru sursa citată.
Feli Donose a devenit mamă în anul 2018, atunci când a adus-o pe lume pe fiica ei Nora Luna. Artista și Cătălin, tatăl fetiței sale, sunt logodiți din 2020.