O fetiță de 5 ani a avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență, după ce s-a intoxicat cu clor. Din păcate, ambulanța nu a putut ajunge la ea din cauza viscolului puternic din zonă, așa că a fost nevoie de intervenția echipelor de salvamont.
Fetița a stat la piscină timp de 30-40 de minute, iar la un moment dat a început să i se facă rău, având stări de vomă și amețeli. Mama a sunat la 112, speriată, pentru a cere ajutor. O ambulanță a pornit spre locul cu pricina, însă nu a reușit să ajungă din cauza condițiilor meteo nefavorabile. Se pare că familia era cazată la un hotel din localitatea Muntele Mic.
A fost nevoie de intervenția unei echipe de la Salvamont Muntele Mic. Aceștia au reușit să ajungă la fetiță cu ajutorul unei mașini de teren, apoi au dus-o la ambulanța care aștepta la poalele muntelui. În momentul de față, cea mică este internată la o unitate medicală din Caransebeș. Potrivit medicilor, adevăratele efecte ale intoxicației cu clor apar abia după 24 de ore, motiv pentru care va rămâne în continuare sub supravegherea specialiștilor.
Tragedia a avut loc în localitatea Borca din județul Neamț. O fată și un băiat, de 7 și 8 ani, au murit după ce s-a crăpat gheața sub ei și au căzut în râul Bistrița. Prima dată a fost scoasă fetița, în vârstă de 8 ani, de către martorii care i-au văzut pe cei doi cum au căzut în apa rece. Băiețelul de 7 ani a fost scos de către pompieri, după ce l-au găsit la circa un kilometru distanță de locul în care a căzut. Ambii erau în stare de inconștiență.
„Din primele cercetări a reieşit că cei doi minori, de 7, respectiv 8 ani, s-ar fi jucat pe luciul de gheaţă care s-a rupt, aceştia căzând în râul Bistriţa”, a menţionat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, subinspector Ramona Ciofu, citată de Agerpres.
Micuții au fost resuscitați la fața locului timp de zeci de minute de către medicii sosiți la fața locului. Au fost transportați de urgență la spital, însă, din păcate, au decedat ambii. Oamenii legii au deschis o anchetă. Urmează să se stabilească cum au căzut cei doi copii și dacă au fost lăsați nesupravegheați.