11 feb. 2022 | 18:43

Mihai Chirica are controlul judiciar revocat! Ce se întâmplă cu edilul Iașiului acum

News
Mihai Chirica are controlul judiciar revocat! Ce se întâmplă cu edilul Iașiului acum
Mihai Chirica, sub control judiciar!

Pe 4 februarie Mihai Chirica, primarul municipiului Iași, a fost pus sub control judiciar de către procurorii DNA. Astăzi, pe 11 februarie, magistrații au anulat decizia de control judiciar. Acuzațiile erau de fals intelectual în formă continuată și instigare la uzurparea funcției. De asemenea, și fostul viceprimar, Gabriel Harabagiu, este anchetat alături de el. Cei doi sunt suspecți că au semnat acte, cu încălcarea legii. Actele erau legate de atestarea construirii și extinderea unui bloc din Iași. Cât timp se află sub control judiciar, Mihai Chirica nu poate să-și desfășoare activitatea de primar.

Update 11 februarie 2022: Primarul Mihai Chirica se întoarce la primărie

După anunțarea controlului judiciar de 60 de zile și suspendarea din funcție, avocații primarului Mihai Chirica au atacat în instanță decizia.

La înfățișarea programată pentru astăzi, 11 februarie, magistrații au admis plângerea înaintată de Mihai Chirica, astfel suspendând prima decizie, de control judiciar. Cu alte cuvinte, edilul își va putea relua atribuțiile din funcția de primar al Iașiului.

știrea inițială

Mihai Chirica, sub control judiciar

Controlul judiciar este de 60 de zile, începând din 4 februarie și a fost dispus de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Iaşi. Aceștia au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar. Acuzațiile sunt de fals intelectual în formă continuată (două acte materiale), dar şi instigare la uzurparea funcţiei, a anunţat DNA.

În acelaşi dosar s-a mai dispus şi efectuarea urmăririi penale faţă de suspectul Gabriel Vasile Harabagiu. La data faptelor, acesta era viceprimar al municipiului Iaşi. Harabagiu este acuzat de fals intelectual în formă continuată (două acte materiale) şi uzurparea funcţiei.

Procurorii DNA a afirmat că există și probe ce indică faptul că primarul și fostul viceprimar, în exercitarea funcțiilor ar fi dispus/semnat documente, cu încălcarea legii, în procedura de atestare a construirii, dar și a extinderii unui imobil din municipiul Iaşi.

„Concret, blocul ar fi fost construit şi intabulat ilegal, cu mai multe niveluri faţă de cele prevăzute în autorizaţie, iar suprafaţa imobilului este mai mare decât cea din autorizaţie fiind încălcat planul urbanistic zonal. Intabularea imobilului în cartea funciară s-ar fi efectuat cu sprijinul conducerii şi al unor funcţionari din cadrul autorităţii publice locale, în baza certificatului de atestare a edificării/extinderii construcţiei, datat 10.10.2018, emis de Municipiul Iaşi.

Cu privire la certificatul respectiv, din materialul probator administrat în cauză ar fi rezultat existenţa, pe parcursul derulării procedurilor de atestare a construcţiei, a 3 (trei) variante diferite din punct de vedere al conţinutului sau al persoanelor care au semnat certificatul, toate variantele având acelaşi număr de înregistrare şi aceeaşi dată”, arată sursa citată.

Ce a anunțat Primăria

Pe timpul cât se află sub control judiciar, Chirica trebuie să respecte o serie de obligaţii, printre care nu are voie să din ţară fără încuviinţarea prealabilă a procurorului și să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menţionate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar și nici să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia ar fi săvârşit fapta.

Dacă va încălca legea, inculpatul a fost anunțat că măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu ori măsura arestării preventive.

În consecință, Primăria a anunțat că până la reluarea atribuțiilor primarului, ele vor fi exercitate de către viceprimarul Daniel Juravle.

Parteneri
Gabriel Cotabiță s-a stins din viață
Redactia.ro
Mihai Trăistariu, dezvăluiri șocante despre starea de sănătate a lui Gabriel Cotabiță: „În primăvară a venit salvarea și l-a luat”. Ce nu știa publicul
Click.ro
Noi imagini cu rachetele balistice care au lovit Dnipro. Rusia susține că a învins „întreaga campanie pentru 2025” a armatei ucrainene
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Unica.ro
Este incredibil ce mistere ascunde săpunul. V-ați gândit vreodată cum a fost inventat
EVZ.ro
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Spynews
Schimbare în Codul Rutier. Românii care au permis de conducere scapă de amendă
Capital.ro
Divorțul a transformat-o în femeie fatală! A slăbit enorm! 10 imagini în care NU o mai recunoști pe Maria Popovici. Rochii mulate, bustiere, colanți, machiaj de divă
Avantaje
S-A ÎMPUȘCAT în CAP în DRUM SPRE SECȚIE! ALERTĂ în ROMÂNIA de ALEGERI
Mediaflux
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Bunica Gherghina va juca într-un film alături de Bill Skarsgard și fiica lui Johnny Depp. Ce rol va interpreta: „Așa am găsit-o”
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro