Contaminările alimentelor cu oxid de etilenă, din păcate, continuă și în 2022. Mai multe produse au fost descoperite de ANSVSA cu această substanță. Majoritatea acestora erau găsite la vânzare, în magazinele Cora, fiind vorba de produse de înghețată. Criza alimentelror contaminate a început de anul trecut, din august, și se pare că și în 2022 persistă.
Alimentele descoperite a fi contaminate cu oxid de etilenă a dat mari bătăi de cap. Comisiei Europene anul trecut. În iulie, coordonatorii de criză pentru alimente și furaje ai Comisiei Europene au convenit asupra unei retrageri în masă a produselor care conțin guma de roșcove E410 contaminată cu oxid de etilenă.
Ulterior, atât în statele occidentale, cât și în România, erau descoperite cantități extrem de mari de produse contaminate. Majoritatea erau retrase de la vânzare, în unele cazuri fiind totuși cam tardiv. La 20 ianuarie 2022, a avut loc o reuniune tehnică la care au participat experți în domeniul reziduurilor de pesticide, al aditivilor și al furajelor.
Obiectivul reuniunii a fost acela de a obține o perspectivă clară asupra punerii efective în aplicare de către autoritățile competente din statele membre ale UE a abordării armonizate a UE pentru gestionarea incidentelor legate de constatările contamiărilor cu oxid de etilenă, astfel cum s-a convenit în cadrul reuniunii coordonatorilor de criză din 13 iulie 20211.
Mai multe state membre ale UE au evidențiat povara ridicată a abordării de gestionare convenite. Din păcate, tot mai multe produse sunt contaminate de diferite origini, în așa măsură încât nu mai pot fi gestionate. Concluzia întâlnirii a fost că aceste contaminări cu oxid de etilenă subminează eficiența sistemului RASFF. Din acest motiv, unele state membre au adoptat o abordare mai proporțională în ceea ce privește alimentele compuse care au fost supuse mai multor etape de prelucrare, conform concluziilor de la reuniune.
Cu toate astea, spun specialiștii, tot mai multe produse apar ca fiind contaminate cu oxid de etilenă. Cel mai recent caz, descoperit de ANSVSA, a avut loc în magazinele Cora. Aici, inspectorii ANSVSA au descoperit mai multe produse de înghețată contaminate, obligând comerciantul să le scoată imediat de pe piață.
Conform informării ANSVSA, este vorba de ”Produsul CORA ÎNGHEŢATĂ BATON CIOCOLATĂ NEAGRĂ/VANILIE 3X120ML/250,5 G, Cod de bare 3257985480229, Data limită consum 28/02/2022; Lot PL0059, în magazinele CORA”. Podusele contaminate au fost descoperite în 4 magazine din București, două din Constanța, și în câte un magazin, în Ploiești, Bacău, Cluj-Napoca și Drobeta Turnu-Severin. ANSVSA recomand clienților care au achiziționat aceste produse să le returneze, comerciantul rfiind obligat să ramburseze contravaloarea acestora.