03 feb. 2022 | 16:35

Substanța periculoasă descoperită în dulciurile din supermarket. Atenție! Nu mâncați aceste produse

News
Substanța periculoasă descoperită în dulciurile din supermarket. Atenție! Nu mâncați aceste produse
Câteva produse dulci au fost rechemate la magazine. Specialiștii avertizează

Alte produse au fost retrase de urgență din supermarket-uri! Specialiștii au descoperit o substanță periculoasă în dulciurile din magazine. Majoritatea oamenilor consumă asta indiferent de anotimp. Carrefour a rechemat lotul cu mai multe sortimente și un alt deliciu cu ciocolată. Iată anunțul oficial al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor! Clienții care le-au cumpărat sunt rugați să le aducă din nou în magazine.

Alertă alimentară: substanță periculoasă descoperită în câteva produse dulci

Alte sortimente de înghețată au fost rechemate de marile magazine din cauza prezenței oxidului de etilenă. ANSVSA a avertizat clienții în urma notificării primite din partea furnizorului Froneni Ice Cream România SRL. Carrefour a început retragerea de la vânzare și rechemarea de la clienți a următoarelor articole:

  • rulată 3 tipuri ciocolată 650 ml
  • înghețată de vanilie 900 ml
  • sorbet de lămâie 1.000 ml
  • înghețată vanilie și fructe exotice 4×100 ml

„Se recomandă persoanelor care dețin produse din loturile descrise mai sus să nu le consume, ci să le distrugă sau să le aducă înapoi în magazinele de unde le-au cumpărat. Contravaloarea produselor va fi returnată, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal”, arată informarea.

Cum a ajuns substanța în mai multe produse?

Românii aud de luni de zile retragerea multor produse de pe piață din cauza conținutului de oxid de etilenă. Acesta este un pesticid cancerigen care este interzis în Europa. Multe loturi de astfel de dulciuri au fost retrase de pe rafturile magazinelor din vara trecută și până acum. Oxidul de etilenă a fost descoperit în înghețata care conține un aditiv alimentar numit guma de caruba, contaminat cu acest pesticid.

„Creează, ca orice gumă, consistența aceea plăcută a înghețatei cumpărată de la magazin, cremoasă. În loturile respective, acest aditiv era poluat cu oxidul de etilenă, care s-ar fi folosit la origine ca pesticid”, explică medicul nutriționist Corina Zugravu, pentru Libertatea.

„Acest aditiv probabil a fost tratat în țara de origine și astfel a fost detectat în înghețată, dar sub limita admisă. El a fost retras de pe piață ca un potențial pericol, sub principiul precauției”, explica la Digi24 și Mihai Ponea, directorul general al Autorității Sanitar Veterinare.

Substanța este foarte toxică și are efecte nefavorabile asupra sănătății, dar cantitatea pe care ajungem să o ingerăm din porția de înghețată este foarte mică. Specialiștii avertizează oamenii și le recomandă să fie mai atenți la conținutul de pe ambalaj. De asemenea, le sugerează acestora să evite orice pericol și să-și producă propria înghețată de casă.