31 ian. 2022 | 16:26

Gigi Becali, necruțător cu FCSB după victoria cu Dinamo: „Doar doi jucători mi-au plăcut” FOTO

Sport
Gigi Becali, necruțător cu FCSB după victoria cu Dinamo: „Doar doi jucători mi-au plăcut” FOTO
Gigi Becali s-a declarat nemulțumit de prestația celor de la FCSB, în ciuda victoriei din Ștefan cel Mare

Gigi Becali, necruțător cu FCSB după victoria cu Dinamo. Vicecampioana a trecut ușor, duminică seară, de rivalii tradiționali din Ștefan cel Mare cu 3-0. În ciuda victoriei clare, patronul FCSB s-a declarat nemulțumit de jocul majorității fotbaliștilor săi, neezitând să-l critice chiar și pe Octavian Popescu, pe care-l declarase „geniu” cu doar o săptămână în urmă.

Gigi Becali, necruțător cu FCSB după victoria cu Dinamo

Gigi Becali, necruțător cu FCSB după victoria cu Dinamo. Duminică seară, în „Groapă”, vicecampioana a învins cu 3-0 o echipă a dinamoviștilor aflată în degringoladă, ca și întreaga situație a clubului din Ștefan cel Mare. Golurile roș-albaștrilor au fost înscrise de Octavian Popescu (minutul 2), Ianis Stoica (minutul 75) și Răzvan Oaidă (minutul 81). De la dinamoviști, Alex Răuță a fost eliminat în minutul 35.

Gigi Becali n-a fost impresionat de succesul jucătorilor săi. Cu o săptămână în urmă, după egalul, 3-3, cu CFR Cluj, el îl „decreta” geniu pe Octavian Popescu după reușita din partida cu echipa ardeleană și visa la 100 de milioane de euro pentru el.

„Eu consider că Hagi e cel mai mare fotbalist român al tuturor timpurilor. Nu vreau să supăr pe nimeni, dar ce tind să cred e că Tavi Popescu îl va întrece. E o «blasfemie» pentru că e tânăr, dar având în vedere ce face cu mingea, cum driblează, cum se lipește mingea de el și ce atitudine are, plus plecarea de pe loc, e posibil să-l depășească pe Hagi.

Am jucat cu CFR, nu cu orice echipă. La ora asta, Tavi e cel mai bun jucător din campionatul intern. Dă goluri, pase de gol, ce vrei mai mult? O piesă ca asta, un astfel de geniu, vine o dată la 30-40 de ani”, a declarat Becali la Pro X.

„Doar doi jucători mi-au plăcut”

Gigi Becali n-a fost la fel de mulțumit după succesul clar din ceea ce, teoretic, s-ar numi „Eternul Derby”. El a declarat că doar doi oameni i-au plăcut din echipa antrenată de Toni Petrea și n-a ezitat să-l critice și pe Octavian Popescu, în ciuda altui gol marcat de jucătorul de 19 ani.

„Nu se joacă numai că îl avem pe Tavi Popescu și dă goluri de geniu, trebuie să lupte și el, Tănase trebuie să joace și el. Nu mi-a plăcut nici de Cordea, de la care mă așteptam la mai multe, făcuse meci bun cu CFR. Mi-a plăcut de Radunovic, și Oaidă, căruia nu îi poți cere calitate, dar măcar dă război. Doar doi jucători mi-au plăcut aseară. Nici Tavi nu mi-a plăcut, vreau să alerge, nu să dea doar goluri de geniu, nu pot lua milioane pe el dacă așteaptă mingea”, a declarat Gigi Becali la PRO X.

„Contează că nu am jucat nimic”

Gigi Becali a insistat pe mentalitatea de „războinici” pe care o cere de la jucătorii săi, dându-l exemplu pe Răzvan Oaidă, autorul celui de-al treilea gol.

„Oaidă nu e super fotbalist, dar a dat război. Petrea nu a făcut schimbările vorbite, el a făcut pentru că trebuia să facă ceva, nu aveam centrul terenului. Tănase nici nu punea piciorul, alerga în gol, îi era frică, nu se câștigă campionatul cu frică. Nu e vorba de 3-0, Dinamo nu e de 3-0, contează că nu am jucat nimic. O să vorbesc și eu cu jucătorii”, a mai adăugat finanțatorul, conform sursei citate.

Gigi Becali și-a mai exprimat scepticismul în privința posibilității câștigării titlului în fața celor de la CFR Cluj.

„Am tot sperat să se încurce, mereu am avut emoții, văd că tot sper și fac ei ce fac și mai câștigă. Acum ce o vrea Domnul, să vedem. Eu sper la campionat numai dacă vrea Dumnezeu, dar nu ai cum să iei campionatul așa cum am jucat noi aseară. Noi facem jucărie și nu se ia așa, campionatul e luptă, război”, a mai declarat finanțatorul FCSB, potrivit aceleiași surse.

Echipa lui Gigi Becali s-a apropiat la 7 puncte de CFR Cluj, după 23 de etape. Dar campioana are de jucat, luni seară, de la ora 20.00, pe teren propriu, contra echipei de pe locul 4, FC Botoșani.

Foto: Playsport

Parteneri
Ce a găsit fratele Mădălinei Manole la mormântul artistei, de Crăciun
Redactia.ro
2025 este Anul Șarpelui, un an care anunță transformări profunde și șanse mari de a descoperi dragostea
Click.ro
Cum dau autoritățile apă la moară fanilor teoriei conspiraționiste Chemtrails
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Andreea Bostănică, în lacrimi pe Tik Tok după ce a pierdut o brățară de 20.000 euro. Influencerița a stârnit revolta internauților
Unica.ro
Se construiește încă un pod peste Dunăre. Investiție uriașă
EVZ.ro
Wow! Ce cadou scump a primit soțul Andreei Popescu! E o geantă și costă mai mult decât o mașină second hand / VIDEO
Spynews
Verdict pentru Simona Halep. Veștile nu sunt bune deloc: Coșmarul continuă
Capital.ro
Cum arată casa de 2,5 milioane de euro a Monicăi Tatoiu. Are 9 dormitoare și mobilă de lux. Vila e o fortăreață: “Tot sistemul de protecție a casei este inventat de mine"
Avantaje
CUTREMUR în România! ORAȘUL unde s-a SIMȚIT cel mai PUTERNIC
Mediaflux
Iustina și Cornel de la Insula Iubirii și-au botezat fetița. Imagini de la emoționantul eveniment / FOTO
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro