Lumea muzicii din România suferă din nou o pierdere imensă. A murit un artist celebru pe care Florin Salam l-a iubit enorm. Despre cine este vorba? Celebrul artist s-a stins din viață după ce a făcut atac cerebral.
Muzica populară este din nou în doliu! Costel Pițigoi a murit. Celebrul instrumentist bănățean s-a stins din viață în urma unui atac cerebral. Acesta a trecut în lumea celor drepți mult prea devreme, la doar 48 de ani. Familia, prietenii și fanii trec prin momente extrem de grele.
Printre cei care l-au iubit enorm și-a făcut loc nimeni altul decât Florin Salam. Regele manelelor chiar i-a sărutat mâna acestuia în cadrul unui eveniment pentru a-i arăta respectul său. Ramona Viță este una din colegele sale de breaslă care venit cu un mesaj emoționant după ce a aflat de dispariția bunul său prieten.
Cea din urmă a precizat că instrumentistul nu a dat semne de boală sau de disconfort în ultima perioadă, iar vestea a picat ca un trăznet. Mai mult decât atât, bărbatul a fost și la un control medical de rutină, unde medicii nu i-au semnalat nicio afecțiune.
“Cântam împreună de aproximativ zece ani, întotdeauna i-am respectat valoarea ca instrumentist, om, dar de când am început să colaborăm am devenit poate mai mult decât frați. Dacă soțul meu, Petrică Viță, este mâna dreapta a formației, Costel Pițigoi a însemnat mâna stângă. Am rămas șocați.
Suferea de diabet, nu s-a simțit rău, nu a avut probleme. Cu vreo două zile înainte de nenorocire a fost la un control medical la care a fost totul în regulă, i s-a spus că are circulație bună, să stea liniștit.
Și în miez de noapte ne-am trezit cu această veste, a făcut atac cerebral. Soția a sunat la salvare, a anunțat copiii, însă, din păcate, nu s-a mai putut face nimic”, a declarat Ramona Viță, pentru Star Popular.
Costel Pițigoi era apreciat de lumea muzicii populare, dar și de câțiva maneliști de seamă. Acesta a reușit să îl impresioneze pe Florin Salam, care i-a pupat mâna la un moment dat, fiind extrem de surprins de talentul său. Regretatul artist va fi condus mâine pe ultimul drum și va fi înmormântat în comuna Armenis.
“Cred că el, după sufletul pe care-l avea, cu siguranță pleacă într-o lume mai bună și ne vegheazaă de undeva de sus. Aș vrea să știe că locul lui în formația noastră, în viața noastră, în inimile noastre, nu-l va ocupa nimeni niciodată”, a mai spus Ramona Viță.