20 ian. 2022 | 12:50

Școlile din România care vor primi 200.000 de euro de la stat. Ce vor face cu banii, conform lui Sorin Cîmpeanu

News
Școlile din România care vor primi 200.000 de euro de la stat. Ce vor face cu banii, conform lui Sorin Cîmpeanu
Scandalul burselor de merit și soluțiile Ministerului Educației

Sistemul românesc de învățământ a avut cel mai mult de suferit, încă de la începutul pandemiei. Din păcate, pandemia a reușit să scoată la suprafață o altă urgență națională, și anume ducația copiilor vulnerabili. În tot acest timp, sistemul educațional tradițional a trebuit să se adapteze la o nouă realitate, subliniind necesitatea de a investi în tehnologie, resurse și traininguri pentru ca fiecare copil să aibă acces la educație. Datele statistice din acești doi ani a mai scos la iveală faptul că sunt extrem de mulți copii care nu au avut acces la educația online, datorită sărăciei, iar de cealaltă parte faptul că s-a pierdut enorm din punctul de vedere al acumulării de cunoștințe. Cu toate aceste probleme, ministrul Sorin Cîmpeanu a luat câteva decizii care au declanșat nemulțumiri în rândul elevilor și părinților, majoritatea deciziilor având legătură cu bursele acestora.

Sorin Cîmpeanu vorbește despre școlile vulnerabile

După aproape doi ani de pandemie sistemul educațional românesc este în plină suferință, iar cei care ar trebui să îndrepte această situație încearcă să găsească soluții, mai ales în cazul școlilor considerate a fi vulnerabile. Într-o intervenție recentă, ministrul Sorin Cîmpeanu a anunțat mai multe măsuri menite să ajute aceste școli, declarând că acestea ar putea primi din partea statului sume de până la 200.000 de euro.

Fiecare scoală considerată vulnerabilă va primi bani de la stat 200.000 de euro. Ar însemna cam 2.000 de euro per elev. Poţi plăti mediere şi consiliere şcolară, plata unei tabere şcolare, va exista posibilitatea acordării unor indemnizaţii substanţiale.

Urmează să decidem dacă va fi plata lunară sau unică. Sunt multe familii în România care nu îşi permit să îşi ducă copiii la şcoală. Insist pentru programul „Masa în şcoli”, vom reuşi să aducem cele 3.000 de autobuze pentru transportul copiilor. Încercam să scădem numărul copiilor care abandonează şcoala. Stăm foarte prost.”, spune Sorin Cîmpeanu.

Scandalul burselor de merit și soluțiile Ministerului Educației

La începutul acestui an Sorin Cîmpeanu anunța o modificare importantă în structura anului școlar 2021-2022, și anume majorarea baremului mediilor pentru bursele de merit. Astfel că, elevii cu medii peste 9,50 vor putea beneficia în aceste condiții de bursele de merit.

Majorarea baremului a creat discuții aprinse între reprezentanții elevilor și ai părinților și Ministerul Educației, aceștia acuzând că un număr important de elevi au rămas pe dinafară. Deși discuțiile continuă, ministrul Sorin Cîmpeanu a făcut câteva precizări necesare rezolvării situației, acesta declarând:

Legat de burse, a trecut de patru ori suma pentru bani. A ajuns la 100 de lei bursa de merit în 2022. A crescut şi numărul beneficiarilor  de burse de merit pentru cei cu medii de peste 9,5.

Nu toţi elevii trebuie să primească bursa de merit, asta e clar. Datele arată că 15,6% a fost anul trecut abandonul şcolar. În 2022, va fi şi mai rău, cu siguranţă, din cauza pandemiei.”, a mai precizat Sorin Cîmpeanu.

Conform acestuia, 1 din 4 elevi din România primeşte bursa de merit, iar un procent de 53% dintre elevi au avut media de peste 8,5 anul trecut, în condițiile de desfășurare a orelor. Datele actuale, odată cu modificările aduse de Minister, arată o modificare a valorilor pentru bursele oferite de Minister, după cum urmează:

  • Bursa de performanță – 500 lei;
  • Bursade merit – 200 lei;
  • Bursa de ajutor social – 200 lei (pentru cei cu dificultăţi financiare);
  • Bursa de studiu peste media 7,5: – 150 de lei (depinde şi de situaţia familială);
  • Bursa profesională: 200 de lei.

Toate aceste valori au fost enunțate de ministrul CÎmpeanu în intervenția sa de astăzi din cadrul emisiunii „Vorbește Lumea”; difuzată de Pro TV.

Parteneri
Ce s-a descoperit la autopsia lui Silviu Prigoană. Cauza reală a morții milionarului
Redactia.ro
Unde va fi înmormântat Silviu Prigoană? „La etajul doi mă duc, sub tata! Sunt pregătit să mor.” Declarații halucinante ale omului de afaceri în podcastul lui Bursucu cu câteva zile înainte să moară!
Click.ro
Care a fost cauza morții lui Silviu Prigoană. Ce au descoperit medicii legiști
Digi24
Imagini NEMAIVĂZUTE cu Monica Tatoiu! Cum arăta pe vremea când se iubea cu Florin Călinescu
Vocea.biz
Anamaria Prodan i-a cerut iertare lui Reghecampf, după moartea lui Silviu Prigoană: 'Am pus mâna pe telefon şi i-am scris'. Ce răspuns a primit impresara de la fostul soț
Unica.ro
Noi reguli pentru comerțul cu mașini. Cum vor fi afectați românii
EVZ.ro
Ce a comandat Silviu Prigoană de la restaurantul din Bran, cu câteva minute înainte să moară. Afaceristul nu a mai apucat să mănânce
Spynews
Decizie pentru românii cu buletin. NU te mai obligă nimeni să declari din 2025
Capital.ro
Silviu Prigoană, 8 căsnicii, 4 soții, 6 divorțuri. Prima soție l-a lăsat văduv, iar ultima i-a adus liniștea, până când moartea i-a despărțit. Cine sunt femeile care i-au marcat viața
Avantaje
DEZVĂLUIRI din VILA lui Silviu Prigoană. Copiii, PRINȘI în CONFLICT
Mediaflux
Trupul neînsuflețit al lui Silviu Prigoană a fost ridicat de la INML Brașov. Ce se va întâmpla înainte de a fi depus la capelă
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Cine este văduva lui Silviu Prigoană. Mihaela este mai tânără cu 15 ani decât regretatul om de afaceri
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro