Antonia a răbufnit pe rețelele de socializare. Celebra cântăreață nu a mai putut să suporte ceea ce vede continuu în mediul online. Ce a adus-o la capătul puterii pe iubita lui Alex Velea? Solista a venit cu un mesaj extrem de dur în urma celor întâmplate.
Antonia nu a mai putut să îndure și a răbufnit pe rețelele de socializare. Acest lucru s-a întâmplat după ce gurile rele i-au amenințat și jignit familia încă o dată. Frumoasa artistă nu s-a mai putut abține, iar deși nu a vrut să intre într-un scandal sau să iasă în evidență într-un scenariu negativ, le-a transmis și ea un mesaj extrem de dur.
Mulți ar crede că frumusețea ei i-ar face pe unii să rămână fără cuvinte, dar iată că nu este chiar așa. Notorietatea i-a adus și părți negative, iar lucrul care o doare cel mai tare este faptul că îi este atacată familia.
Vedeta nu a mai ezitat și a ținut să demonstreze tuturor cum stă situația. Ea este foarte activă pe rețelele de socializare, acolo unde se bucură de o mare comunitate. Din păcate, nu o urmăresc doar persoane care o îndrăgesc, ci și cârcotași care o jignesc deseori pe ea sau pe copiii săi.
Antonia este jignită și criticată pentru modul în care se fotografiază, îmbracă, machiază sau se comportă, iar acum i-a ajuns această situație. Cea din urmă a ajuns să fie amenințată chiar cu propria familie, moment în care a decis că trebuie să vorbească public despre asta.
„Am învățat că orice postez, orice dansez, orice orice, nu fac bine (…) Mă faceți în toate felurile, ok, accept, dar când începeți cu mesaje despre copiii mei, mi se pare că sunteți bolnavi, băi dar sunteți bolnavi la cap, nu ai cum să faci așa ceva, nu ai cum.
Urmează să postez niște mesaje și vă cer ajutorul să dați report la fiecare pagină pe care o postez. (…) Poți să mă urăști pe mine, poți să mă faci în toate felurile pentru că sunt obișnuită, dar tu când scrii că vrei să moară copilul cuiva, eu nu înțeleg, pe mine mă depășește situația”, a scris Antonia pe Instagram în urmă cu mai mult timp.
Nu este pentru prima dată când artista se confruntă cu o astfel de situație, dar a învățat în timp să treacă peste cu zâmbetul pe buze, iar mai apoi să se bucure de lucrurile care îi aduc în fapt fericire – familia și sănătatea copiilor ei. De asemenea, cel care îi este mereu alături este partenerul ei de viață, care o susține și o face mereu să vadă partea plină a paharului.
„Am grijile normale pe care cred că le are orice om în această perioadă: să fie sănătoși cei din familia mea, să fie fericiți și liniștiți copiii mei’, a declarat Antonia într-un interviu.