Ce trebuie să știi despre măștile de păr? Unii oameni nu le folosesc așa cum trebuie. Iată un ghid complet despre aceste tratamente și opțiuni naturiste pe care le poți face la tine acasă! De ce ai nevoie pentru asta?
Părul trece prin multe de-a lungul anilor. Acesta este pus la încercare în fiecare sezon și are parte de diverse produse speciale. Multe dintre femei adoră să-și vopsească părul, iar dacă fac asta trebuie să știe și urmările unei astfel de schimbări.
Firul devine mai aspru și mai sensibil cu fiecare decolorare, așa că trebuie ajutat pentru a deveni mai tare sau mai lucios. Un păr sănătos este un plus pentru o persoană, oferă încredere și șlefuiește imaginea totală a cuiva.
Este destul de complicat să ai o podoabă capilară extraordinară în zilele noastre. Aici intervine stilul de viață, gena sau produsele de îngrijire care îl pot ajuta sau îl pot distruge definitiv. Indiferent de sezon, el trebuie îngrijit, iar măștile sunt opțiunea la îndemână pentru toată lumea.
Pentru a te folosi de o mască de păr bună, fii atentă la nevoile părului tău și la tipul său. Trebuie să știi că poți face diverse măști la tine acasă, din ingrediente naturale. Un sfat prețios este să te speli pe păr înainte de a folosi o mască.
Asigură-te că firele și scalpul sunt curate, ulterior udă foarte bine părul și apoi întinde pe toată lungimea sa masca ce funcționează ca un balsam. Un alt truc este să îți ștergi părul cu prosoape din bumbac.
Ai răbdare și ține șuvițele în prosop pentru ca apa să fie absorbită, nu freca scalpul și firele între ele cu senzația că acesta se va usca mai rapid. Al treilea pas este să ai răbdare. Dacă apelezi la această variantă de a-ți face o mască, ai grijă să stai destul timp cu ea pentru a-și face totuși treaba.
Maximum 10 minute ar trebui să fie de ajuns. Poți face multe lucruri în timpul acesta precum: să îți găsești un film la care să te uiți ulterior, să strângi câteva haine sau să speli vasele rămase necurățate ori pur și simplu să îți contactezi un prieten.
Clătește părul până când vezi că este foarte curat. Multe persoane fac greșeala de a da cu foarte puțină apă pe păr după ce își pun masca, iar în anumite zone ale capului mai poate rămâne.