07 ian. 2022 | 14:22

Gică Hagi, desființat de un impresar străin: „Asta e realitatea”

Sport
Gică Hagi, desființat de un impresar străin: „Asta e realitatea”
Gică Hagi este criticat de un impresar sârb pentru faptul că n-ar fi crescut niciun fotbalist care să se impună, cu adevărat, în fotbalul european

Gică Hagi, desființat de un impresar străin. „Regele” se mândrește cu generațiile de tineri jucători pe care i-a crescut la Aacademia sa ori la Viitorul, de-a lungul anilor. Mulți dintre ei s-au transferat în străinătate ori fac parte din naționalele României, inclusiv fiul său, Ianis Hagi. Dar un impresar sârb cu legături și în țara noastră pune la îndoială rezultatele obținute de Gică Hagi.

Gică Hagi, desființat de un impresar străin

Gică Hagi, desființat de un impresar străin. Managerul-patron de la Farul Constanța este unul dintre puținii „creatori” de jucători din România. De la înființarea Aacademiei sale de fotbal, „Regele” a crecut o mulțime de fotbaliști care au ajuns la cluburi din străinătate, inclusiv la toate categoriile de vârstă ale naționalelor României. Printre aceștia se numără inclusiv fiul său, Ianis Hagi, jucătorul lui Rangers.

Dar rezultatele lui Gică Hagi sunt contestate de Zvonko Milojkovic este un impresar sârb care i-a adus în România, printre alţii, pe Vladimir Bozovic şi Bogdan Planic. De asemenea, a fost agentul lui Alex Creţu, dar relaţia dintre cei doi s-a rupt după ce mijlocaşul a decis să se transfere la FCSB, în ciuda faptului că Zvonko Milojkovic s-a opus categoric.

Zvonko Milojkovic a făcut o „radiografie” dură a fotbalului românesc, inclusiv a antrenorului Gică Hagi.

„Ți-am zis care e diferenţa principală: la noi, fotbalul e război, la voi e balet. Jucătorii români sunt învăţaţi să cadă, să ceară faulturi. Când pleacă în străinătate au parte de un șoc, nu mai fluieră arbitrul, cad de pomană!

La noi a rămas aceeaşi şcoală ex-iugoslavă în fotbal, la voi nu mai există nicio școală. Am zis ex-Iugoslavia fiindcă se lucrează la fel la Partizan, la Steaua Roşie, la Dinamo Zagreb, în Slovenia, în Bosnia”, a declarat Milojkovic pentru gsp.ro.

„Asta e realitatea”

Gică Hagi a fost ironizat de impresarul sârb pentru faptul că încearcă să copieze Academiile de fotbal ale unor cluburi din Vest, în loc să se uite la exemplul sârbilor, mult mai apropiați ca mentalitate și cultură de români.

„Voi, românii, anunţaţi „facem o academie ca la Ajax! Facem o academie ca la Bayern!”. Voi sunteţi olandezi? Sunteţi nemţi? Nu, sunteţi balcanici! În loc să vă uitaţi cine din Balcani are succes căutaţi să copiaţi popoare cu care nu împărtăşiţi aceeaşi cultură, acelaşi stil de fotbal! (…) Aaa, dacă vrei doar să te lauzi că tu copiezi Ajax, bine! Sună mai bine, sunt de acord. Dar Partizan e al doilea club după Ajax, în Europa, la creșterea copiilor. Există analize care certifică asta, nu e opinia mea”, a mai spus impresarul sârb, conform sursei citate.

El a luat „la puricat” carierele unor fotbaliști proveniți din Academia lui Gică Hagi, inclusiv pe cea a lui Ianis Hagi (23 de ani). Zvonko Milojkovic a comparat situația internaționalului român de la Rangers cu cea a lui Dusan Vlahovic (22 de ani), fotbalist adus în același timp ca și Ianis, la Fiorentina, în 2016. La ora actuală, pentru Vlahovic a existat o ofertă de 60 de milioane de euro, în timp ce pentru Ianis Hagi, ele nu depășesc 7 milioane, chiar dacă Rangers, actuala sa echipă, cere mai mult.

„Nu a produs niciun fotbalist de top”

„Au adus jucătorul (n.r. – pe Dusan Vlahovic) la Fiorentina cu două milioane de euro și acum clubul are ofertă de 60 de milioane și o refuză! O refuză fiindcă insistă ca Vlahovic să semneze prelungirea acordului care va expira peste un an și jumătate, ca să ceară 200 de milioane. (…) El a fost adus la Fiorentina în același timp în care a fost adus acolo Ianis Hagi (n.r. – 2016). De ce doar sârbul s-a impus?”, a afirmat Milojkovic.

Tot impresarul sârb a declarat că respectă munca depusă de Gică Hagi, dar că acesta nu a obținut, de fapt, niciun rezultat spectaculos în materie de vânzări de jucători.

„Eu nu sunt nebun, nu susțin că Hagi nu muncește! Se chinuie enorm cu clubul pe care-l are! Dar nu a produs niciun fotbalist de top în toți anii aceștia! E realitatea!”, a mai adăugat impresarul.

Zvonko Milojkovic a criticat, de asemenea, și situațiile altor fotbaliști crescuți de Gică Hagi, precum Florin Tănase sau Răzvan Marin. Despre primul a afirmat că aproape non-stop cade pe jos, iar cel de-al doilea evoluează la o echipă, Cagliari, care e deja ca și retrogradată în Serie B. De același tratament critic au avut parte și Dennis Man și Valentin Mihăilă, jucătorii Parmei.

Parteneri
Silviu Prigoană, ultimele dorințe înainte de a muri. Ce a putut să spună cu doar puțin timp înainte să treacă în neființă
Redactia.ro
Cum arată cavoul-palat unde va fi înmormântat Silviu Prigoană?! A cerut să fie înhumat la secret, exact ca tatăl său?! Regina Întunericului: „Dacă nu-i respectăm dorința, se supără!”
Click.ro
Mesaj dur din partea unui general ucrainean pentru Donald Trump: Poporul nu vrea negocieri cu Rusia
Digi24
Imagini NEMAIVĂZUTE cu Monica Tatoiu! Cum arăta pe vremea când se iubea cu Florin Călinescu
Vocea.biz
Băieții cei mari au făcut 'fortăreață' în jurul tatălui lor. Cum l-au onorat pe Silviu Prigoană în ultimul lui drum spre casă
Unica.ro
S-a aflat secretul vilei lui Iohannis. Ciucă a dat un răspuns clar
EVZ.ro
Fiica lui Ioan Crișan, acuzată că ar fi plănuit asasinarea tatălui ei, și cei doi complici au fost arestați preventiv. Cum a motivat instanța decizia, după ce în octombrie toți trei au fost eliberați
Spynews
UE a dat ordin. România schimbă legea pentru toți șoferii. Ce primesc proprietarii auto
Capital.ro
Silviu Prigoană, 8 căsnicii, 4 soții, 6 divorțuri. Prima soție l-a lăsat văduv, iar ultima i-a adus liniștea, până când moartea i-a despărțit. Cine sunt femeile care i-au marcat viața
Avantaje
TRUMP schimbă TOTUL legat de RĂZBOI! PUTIN a făcut ANUNȚUL
Mediaflux
Adriana Bahmuțeanu, prima reacție după ce Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns: „Cum să duci doi copii, noaptea, într-un cimitir?”
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Copiii lui Silviu Prigoană anunță că regretatul afacerist a fost deja înmormântat. Mesajul lui Honorius și al lui Silvius
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro