Simona Halep, reacție șoc duăa victoria de la Melbourne. Fostul lider mondial a reușit să se califice în semifinalele turneului australian după ce a învins-o pe elveţianca Viktorija Golubic, scor 6-2, 5-7, 6-4. În penultima rundă a competiției, românca o va întâlni pe chinezoaica Qinwen Zheng ( 126 WTA), venită din calificări. Dar, la finalul partidei cu Golubic, Simona Halep a făcut o declarație surprinzătoare despre propriul joc.
Simona Halep, reacție șoc după victoria de la Melbourne. Numărul 20 WTA își continuă parcursul bun la primul turneu din 2022 la care participă. Românca a trecut, în sferturile de finală de la Melbourne Summer Set 1, de elveţianca Viktorija Golubic (43 WTA), scor 6-2, 5-7, 6-4.
Simona Halep a părut că va obține o victorie facilă, conducând, la un moment dat, cu 6-2, 4-2. Dar, din acel moment, jocul soției lui Toni Iuruc a slăbit mult în intensitate, în vreme ce elvețianca a devenit mult mai agresivă și mai sigură pe ea. În plus, serviciul româncei a fost catastrofal.
„A fost foarte dificil. Nu am crezut cu adevărat că pot câştiga acest meci, dar am luptat până la capăt. Sunt foarte mândră de asta, pentru că în trecut am muncit foarte mult în sensul acesta. Tot creditul pentru ea, pentru contribuţia ei la acest meci frumos. Sunt fericită că am fost un pic mai puternică în final şi am putut să câştig acest meci. Înseamnă mult”, a declarat Simona Halep, la finalul partidei, conform news.ro.
Simona Halep a fost foarte critică în privința propriului joc, mai ales a serviciului. Ea a recunoscut că acesta a fost „de rahat”, scuzându-se pentru limbajul folosit.
„Nimic nu a mers astăzi, serviciul meu a fost de rahat, trebuie să spun asta, îmi cer scuze pentru cuvânt, dar chiar aşa a fost. Am luptat mult cu mine însămi azi, a fost dificil să-mi controlez emoţiile, dar ea m-a adus în această situaţie, a pus presiune pe mine şi mi-a fost greu să mă descurc. Dar dacă vrei să câştigi, nu trebuie să renunţi, asta am făcut astăzi şi sunt foarte fericită că am reuşit”, a mai declarat Halep, potrivit sursei citate.
În semifinale, românca o va întâlni pe chinezoaica Qinwen Zheng (126 WTA), venită din calificări. Aceasta a trecut, în sferturi, cu scorul de 7-6, 7-6, de croata Ana Konjuh (67 WTA). Partida dintre cele două va avea loc sâmbătă, pe arena Rod Laver, nu mai devreme de ora 4.00 dimineața, ora României. Calificarea în semifinale este recompensată la acest turneu cu un premiu de 10.100 de dolari şi 110 puncte WTA.