Elena Udrea și Adrian Alexandrov sărbătoresc azi creștinarea micuței Eva Maria. După lunga așteptare, botezul fiicei lor a venit! Fostul ministru desigur că nu a lăsat nimic la voia întâmplării, așa că a ales ca vestimentația fetiței să fie asortată cu a acesteia.
Este ziua cea mare! Elena Udrea și Adrian Alexandrov pot spune că-și îndeplinesc un vis. Așteptarea a fost atât de mare încăt parcă botezul micuței este ireal. Fostul ministru al Turismului își creștinează fiica azi, 20 septembrie, la Mănăstirea Cașin in București. Elena a declarat, pentru Antena 3, cum au început pregătirile și cum s-a aranjat pentru marele eveniment.
”Mă duc repede să mă pregătesc pentru botez și ne vedem la întoarcere sau la biserică. Da, am rochia pregătită, ar fi culmea să nu o am… Nu va fi chiar la fel cu cea a Evei, ea are o rochie de prințesă, eu nu mai sunt de mult prințesă. Dar rochia mea se asortează cu a ei. Tatăl ei nu se asortează cu noi, se îmbracă în altă culoare. Rochița fetiței este o creație Dana Budeanu. A făcut o rochie superb de prințesă, alb-crem. Sper să nu-i fie frig, noi eram pregătiți pentru o vreme ceva mai bună. Și rochia mea este în aceeași culoare și da, tot Dana Budeanu a realizat-o”
Elena Udrea
Elena este mândră de fiica sa pentru că a reușit să facă primii pași și deja spune mama de mai bine de trei luni. De asemenea, în cadrul Antena 3 a mai mărturisit că Eva este minunea ei și că atunci când se uită la ea i se face pielea de găină.
”Zice mama de 3 luni și merge în picioare de două luni. De fapt o să o și vedeți că va veni pe piciorușele ei. Nașii sunt prieteni vechi, nu sunt persoane cunosute. Anul trecut ea s-a născut la ora 14.00, ora României, iar acum la ora 14.00 o să fim împreună. E un moment pe care doar cine are copii poate să îl înțeleagă. Mă uit la ea și mi se face pielea de găină. Iubirea de mamă nu e de pe pământ, e o iubire dată de la Dumnezeu”
Elena Udrea