Un oraș din România a ajuns în ruină din cauza privatizării. Acesta avea mai multe locuri de muncă decât locuitori. Orașul avea într-o vreme o platformă industrială care îi uimea pe nemți. Despre ce e vorba și de ce au apus vremurile înfloritoare?
Vremurile înfloritoare din Calafat au apus deja de o bună vreme. Orașul din România surpridea în urmă cu mulți ani nemții cu o platformă industrială. Din păcate, gloria micuțului oraș s-a terminat din cauza privatizării. Zecile de oameni care mai locuiesc aici duc o viață plină de neputință și neajunsuri.
Un inginer chimist a vorbit nostalgic despre trecut. Acum, o machetă ciobită a mai rămas amintirea acelor ani, dovadă a fabricii spectaculoase de insecticide biologice de dinainte de 1989. Tehnologiile de atunci atrăgeau ingineri și tineri spcialiști de peste tot din țară. Cu toții erau surprinși de liniile de producție.
Gabriel Gheorghe, inginer chimist, fost angajat: „Aici sunt liniile tehnologice de care vă spuneam. Turinginul, care avea două fermentatoare. Glutamatul care avea 8. Aici e partea de atomizare”.
Reporter- Gabriel Gheorghe, inginer chimist, fost angajat: „Ce-a mai rămas, asta e conservarea?
Gabriel Gheorghe: Asta e conservarea, da”.
Gabriel Gheorghe, inginer chimist, fost angajat: Am avut repartiţie la combinatul chimic Işalniţa/ şi, după aceea, la un institut de cercetări în Bucureşti. Şi am renunţat ca să vin aici. Tocmai pentru faptul acesta că era o tehnologie de top.
Calafat a fost cunoscut pentru insecticide, îngrășăminte și nutrienți în zootehnie. Anul Revoluției a găsit Biosinteza cu peste 1.500 de angajați. Privatizarea a atras foarte mulți investitori, iar în anul 1991 discuțiile cu o companie germană specializată în producția de drojdie păreau să se încheie cu o investiție aparte pentru companie.
Din nefericire, afacerea nu a fost dusă la bun sfârșit pentru că statul român nu s-a înșeles cu nemții. Biosinteza a fost vândută în anul 2002 unei firme patronate de un cetățean arab, ulterior a intrat în umbră, utilajele dispărând rând pe rând.
Gabriel Gheorghe, inginer chimist: Au zis că, dacă ar fi să facem drojdie aici, nu am face numai pentru România, pentru Europa, am face pentru toată lumea. Sunt 38 de hectare.
Aici erau, sunt porţile de intrare a autocamioanelor cu sfeclă, cu cântarele pentru cântărire. Doi ani s-au mai produs zahăr brut şi melasă în fabrică. Apoi s-a aşternut praful.” (Sursa: observatornews.ro)