Karmen Simionescu va fi una dintre aparițiile inedite care vor păși pe scena show-ului ”Vocea României”. Ce antrenor și-a ales artista?
Sezonul 9 al concursului ”Vocea România” de pe PRO TV a venit cu surprize de proporții. Până acum, am avut parte de două ediții de audiții pe nevăzute, în care am fost uluiți de voci care au umplut scena talentelor. În viitorul apropiat, o vom auzi și pe Karmen Simionescu performând la Vocea. De altfel, se cunoaște deja că artista a venit, a cântat și a impresionat, intrând în echipe.
Interpreta de muzică ușoară va fi parte a ”formației” conduse de Horia Brenciu. De menționat este că solista se alătură artiștilor care au mai urcat pe scena de la ”Vocea României” de-a lungul timpului, cum ar fi Maria Constantin, Tavi Clonda și Emilia Dorobanțu.
„Karmen a fost o revelaţie pentru acest concurs. A reuşit să impresioneze juriul şi să meargă mai departe. Alegerea ei a fost Horia Brenciu. A fost susţinută din culise şi de familie. Acesta era visul ei, să ajungă la Vocea României”, a declarat o sursă pentru okmagazine.ro.
Cântăreața va intra în concursul de la la PRO TV cu un nou look. Karmen Simionescu a nascut luna precedentă o fetiță și a reușit să piardă rapid cele 10 kilograme acumulate în timpul maternității, notează impact.ro.
„În timpul sarcinii am acumulat 12 kilograme şi în decurs de o săptămână am slăbit zece. Foarte multe fete mă întreabă cum am reuşit. Pot să zic să sunt norocoasă”, a spus îndrăgita interpretă la o televiziune.