07 oct. 2022 | 13:29

Cazuri de coronavirus în România în 2022. Azi 693 cazuri noi de COVID, în ultimele 24 de ore

News
Cazuri de coronavirus în România în 2022. Azi 693 cazuri noi de COVID, în ultimele 24 de ore
Cazuri de coronavirus în România în 2022

Cazuri de coronavirus în România în 2022. Suntem deja în luna octombrie 2022, însă pandemia de coronavirus nu s-a încheiat. În timp ce reprezentanți ai OMS (Organizația Mondială a Sănătății) susțin că pandemia s-ar putea încheia în acest an, dacă ratele globale de vaccinare ar continua să crească. Până la ora actuală, peste 8 miliarde de doze de vaccin au fost administrate la nivel global, numărul reprezentând prima, a doua și a treia doză de vaccin. Tot OMS a declarat că inegalitatea ratelor de vaccinare din unele părți ale lumii a permis pandemiei de coronavirus să dureze mai mult decât ar trebui. În România, la început de an 2022 se vorbește de valul cinci al pandemiei, cel al tulpinei Omicron,  iar prognozele INSP (Institutul Național de Statistică) spun că până la finalul lunii ianuarie este foarte probabil ca țara noastră să ajungă din nou la 25.000 de cazuri de infectare pe zi. Playtech.ro anunță bilanțul cazurilor de coronavirus din 2022, publicat de Grupul de Comunicare Strategică, în fiecare zi, după ora 13.00.

Update 7 octombrie 2022

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 693 cazuri noi de persoane infectate cu COVID-19, cu 152 mai puține față de ziua anterioară. 158 din cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 67 persoane au fost reconfirmate pozitiv. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 2.246 teste RT-PCR și 10.773 teste rapide antigenice, adică un total de 13.019 de teste.

Update 3 octombrie 2022

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 649 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 205 mai multe față de ziua anterioară. 145 din cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 40 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 1.400 cu 57 mai multe față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 123 persoane, cu 2 mai multe față de ziua anterioară.

Din cei 123 pacienți internați la ATI, 115 sunt nevaccinați. Din totalul pacienților internați, 100 sunt minori, toți fiind internați în secții, cu 7 mai mulți față de ziua anterioară și 0 la ATI, la fel ca în ziua anterioară.

Update 6 septembrie

Marți, 6 septembrie, numărul de cazuri noi de COVID-19 a crescut față de luni, 5 septembrie, cu 1.700, azi fiind raportate aproape 2.900 de cazuri.

În ultimele 24 de ore au murit 16 persoane, potrivit raportului transmis de Ministerul Sănătății. Au fost înregistrate 2.876 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, cu 1.700 mai multe față de ziua anterioară.

600 din cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 142 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Update 23 august

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 5.659 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 3.060 mai multe față de ziua anterioară. 1.131 din cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 276 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 3.309, cu 271 mai puține față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 249 persoane, cu 4 mai puține față de ziua anterioară. Din cei 249 pacienți internați la ATI, 209 sunt nevaccinați. Din totalul pacienților internați, 387 sunt minori, 383 fiind internați în secții, cu 78 mai puțini față de ziua anterioară și 4 la ATI, cu 2 mai puțini decât în ziua anterioară.

Update 20 august

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 3.865 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 989 mai puține față de ziua anterioară. 691 din cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 212 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 3.297 cu 153 mai puține față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 268 persoane, cu 11 mai puține față de ziua anterioară. Din cei 268 pacienți internați la ATI, 235 sunt nevaccinați. Din totalul pacienților internați, 412 sunt minori, 406 fiind internați în secții, cu 34 mai puțini față de ziua anterioară și 6 la ATI, cu 1 mai mult decât în ziua anterioară.

Update 19 august

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 4.854 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 631 mai puține față de ziua anterioară. 808 din cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 220 persoane au fost reconfirmate pozitiv. În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 3.450 cu 92 mai puține față de ziua anterioară.

De asemenea, la ATI sunt internate 279 persoane, cu 10 mai multe față de ziua anterioară. Din cei 279 pacienți internați la ATI, 243 sunt nevaccinați. Din totalul pacienților internați, 445 sunt minori, 440 fiind internați în secții, cu 22 mai puțini față de ziua anterioară și 5 la ATI, la fel ca în ziua anterioară.

Update 18 august

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 5.485 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 2.015 mai puține față de ziua anterioară. 1.019 din cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 246 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 3.542 cu 159 mai puține față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 269 persoane, cu 5 mai puține față de ziua anterioară. Din cei 269 pacienți internați la ATI, 235 sunt nevaccinați. Din totalul pacienților internați, 467 sunt minori, 462 fiind internați în secții, cu 10 mai puțini față de ziua anterioară și 5 la ATI, cu 1 mai mult decât în ziua anterioară.

Update 17 august

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 7.500 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 3.900 mai multe față de ziua anterioară. 1.492 din cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 354 persoane au fost reconfirmate pozitiv. În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 3.701 cu 274 mai puține față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 274 persoane, cu 6 mai puține față de ziua anterioară. Din cei 274 pacienți internați la ATI, 243 sunt nevaccinați. Din totalul pacienților internați, 476 sunt minori, 472 fiind internați în secții, cu 80 mai puțini față de ziua anterioară și 4 la ATI, cu 1 mai mult decât în ziua anterioară.

Update 13 august

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 4.684 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, cu 1026 mai puține față de ziua anterioară. 890 din cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 229 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Update 4 august

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 8.617 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 489 mai puține față de ziua anterioară. 1.624 din cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

Update 3 august

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 9.106 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 2.590 mai puține față de ziua anterioară. 1.757 din cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 372 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Update 31 iulie

În ultimele 24 de ore, în România, au fost înregistrate 4.079 de cazuri noi de persoane infectate cu virusul SARS – CoV – 2 și 16 decese. 

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 2.994 teste RT-PCR ( 1.369 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 1.625 la cerere) şi 10.399 teste rapide antigenice. 1.179 de cazuri s-au înregistrat în Bucureşti.

Update 30 iulie

În ultimele 24 de ore, în România, au fost înregistrate 7.532 de cazuri noi de persoane infectate cu virusul SARS – CoV – 2, dar și 20 de decese.

Ministerul Sănătății a anunțat că 1.469 dintre aceste cazuri noi sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 303 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Update 29 iulie

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 8.831 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 508 mai puține față de ziua anterioară. 1.688 din cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 296 persoane au fost reconfirmate pozitiv.  În ultimele 24 de ore au fost efectuate 4.942 teste RT-PCR ( 2.992 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 1.950 la cerere) și 20.669 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 13.305.490 teste RT-PCR și 10.712.881 teste rapide antigenice.

Update 27 iulie

Autoritățile au anunțat miercuri, 27 iulie, că în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 9.802 de cazuri noi de coronavirus, la aproape 30.000 de teste efectuate. În plus, în secțiile ATI sunt 233 pacienți internați.

1.900 din cazurile noi din ultimele 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

Până astăzi, 65.923 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat, dintre care 29 în ultimele 24 de ore, 15 bărbați și 14 femei. Toți pacienții care au decedat prezentau comorbidități, iar 20 dintre ei erau nevaccinați.

Update 26 iulie

Alexandru Rafila, ministrul Sănătății a anunțat, marți că în ultimele 24 de ore au fost înregistrate peste 12.000 de cazuri noi de COVID, fiind efectuate peste 35.000 de teste.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 12.353 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV -2 (COVID-19), cu 7398 mai multe față de ziua anterioară. 2502  din cazurile noi de coronavirus din ultimele 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

În unitățile sanitare de profil, numărul de oameni internați în secții cu COVID-19 este de 3.445. De asemenea, la ATI sunt internate 215 persoane, din cei 184 de pacienți sunt nevaccinați.

„Rămânem cu un grad mare de pozitivitate a acestor teste, în jur de 30%. Această creştere înregistrată în ultimele trei săptămâni îşi păstrează cadenţa. În săptămâna 27 iunie – 3 iulie, în săptămâna următoare numărul de cazuri s-a dublat. E o creştere de 70-80% a numărului de cazuri”, a explicat Alexandru Rafila.

Update 25 iulie

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 4.955 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV -2 (COVID-19), cu 861 mai multe față de ziua anterioară. 954 din cazurile noi de coronavirus din ultimele 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare. Cele mai multe cazuri de covid au fost confirmate în București (921), Cluj (440) și Constanța (242).

În unitățile sanitare de profil, numărul de oameni internați în secții cu COVID-19 este de 3.392, cu 417 mai multe față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 204 persoane, cu 18 mai multe față de ziua anterioară. Din cei 204 pacienți internați la ATI, 172 sunt nevaccinați.

Din totalul pacienților internați, 565 sunt minori, 562 fiind internați în secții, cu 82 mai mulți față de ziua anterioară și 3 la ATI, la fel ca în ziua anterioară. Nu în uștimulrând, în ultimele 24 de ore, 5 pacienți au decedat de coronavirus.

Update 21 iulie 2022

Până astăzi, 20 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 7.129 cazuri noi de persoane infectate cu COVID – 19, cu 350 mai multe față de ziua anterioară. 1.363 din cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 208 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Update 20 iulie 2022

Până astăzi, 20 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 6.779 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 879 mai puține față de ziua anterioară. 1.345 din cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 190 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Update 18 iulie 2022

Până astăzi, 18 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.081.632 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.046.739 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 44 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Update 17 iulie 2022

Au fost raportate 2.165 de cazuri noi de COVID din mai puțin de 10.000 de teste, precum și un deces. De asemenea, numărul pacienților internați a ajuns la 2.003, dintre care 328 sunt minori. Până astăzi, 65.813 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat.

În ce privește testările, în ultimele 24 de ore au fost efectuate 2.410 teste RT-PCR (1.040 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 1.370 la cerere) și 7.220 teste rapide antigenice. Până la data aceasta, la nivel național, au fost prelucrate 13.251.003 teste RT-PCR și 10.486.989 teste rapide antigenice.

Update 15 iulie 2022

Autoritățile au anunțat, astăzi, 15 iulie, 4.107 de noi infectări cu coronavirus în ultimele 24 de ore, înregistrate după efectuarea a 18.499 de teste. De asemenea au fost anunțate 3 decese, iar la Terapie Intensivă sunt internați 101 de pacienți. 856 dintre cazurile noi din ultimele 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

În ultimele 24 de ore s-au făcut 4.032 teste RT-PCR ( 2.262 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 1.770 la cerere) și 14.467 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 13.244.877 teste RT-PCR și 10.468.196 teste rapide antigenice.

Nu în ultimul rând, în spitale, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 1.693 cu 146 mai multe față de ziua anterioară. În plus, la ATI sunt internate 101 persoane, cu 2 mai multe față de ziua anterioară. Dintre cei 101 pacienți internați la ATI, 73 sunt nevaccinați.

Update 14 iulie 2022

Autoritățile au anunțat, joi, 14 iulie, 3.993 de noi infectări cu coronavirus în ultimele 24 de ore, depistate după efectuarea a 18.740 de teste. De asemenea a fost anunțat un deces, iar la Terapie Intensivă sunt internați 99 de pacienți.

802 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, depistați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile de la prima infectare. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 144 de persoane au fost reconfirmate.

Nu în ultimul rând, în ultimele 24 de ore au fost efectuate 4.108 teste RT-PCR (2.379, în baza definiției de caz și a protocolului medical și 1.729, la cerere) și 14.632 de teste rapide antigenice. Până în prezent, la nivel național, au fost prelucrate 13.240.845 de teste RT-PCR și 10.453.729 de teste rapide antigenice.

Update 13 iulie 2022

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 3.777 cazuri noi de persoane infectate cu coronavirus, cu 267 mai puține față de ziua anterioară. 763 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 144 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 1.442 cu 81 mai multe față de ziua anterioară.

La ATI sunt internate 87 persoane, cu 3 mai puține față de ziua anterioară. Dintre cei 87 pacienți internați la ATI, 68 sunt nevaccinați. Din totalul pacienților internați, 198 sunt minori, toți fiind internați în secții, cu 11 mai mulți față de ziua anterioară și zero la ATI, la fel ca în ziua anterioară. Nu în ultimul rând, în ultimele 24 de ore au decedat 4 pacienți care sufereau de coronavirus.

Update 12 iulie 2022

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 4.044 cazuri noi de persoane infectate cu coronavirus. 792 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 272 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secțiile COVID-19 este de 1.361, cu 49 mai puține față de ziua anterioară. În plus, la ATI sunt internate 90 persoane, cu 4 mai multe față de ziua anterioară. Dintre cei 90 pacienți internați la ATI, 69 sunt persoane nevaccinate.

Din totalul pacienților internați, 187 sunt copii, toți fiind internați în secții, cu 38 mai puțini față de ziua anterioară și 0 persoană la ATI, la fel ca în ziua anterioară. Până astăzi, 65.797 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat, dintre care 9 persoane au decedat în ultimele 24 de ore.

Update 10 iunie 2022

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 389 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 48 mai mult față de ziua anterioară. 44 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 21 persoane au fost reconfirmate pozitiv. În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 456 cu 22 mai mult față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 53 persoane, cu 5 mai mult față de ziua anterioară. Dintre cei 53 pacienți internați la ATI, 48 sunt nevaccinați. Din totalul pacienților internați, 41 sunt minori, toți fiind internați în secții, cu 1 mai puțin decât în ziua anterioară și 0 la ATI, la fel ca în ziua anterioară.

Update 9 iunie 2022

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 341 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 25 mai puțin față de ziua anterioară. 38 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 41 persoane au fost reconfirmate pozitiv. În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 434 cu 12 mai puțin față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 48 persoane,cu 4 mai mult față de ziua anterioară. Dintre cei 48 pacienți internați la ATI, 42 sunt nevaccinați. Din totalul pacienților internați, 42 sunt minori, toți fiind internați în secții, cu 4 mai mult decât în ziua anterioară și 0 la ATI, la fel ca în ziua anterioară.

Update 8 iunie 2022

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 366 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 38 mai puțin față de ziua anterioară. 58 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 26 persoane au fost reconfirmate pozitiv. În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 446 cu 19 mai puțin față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 44 persoane,cu 8 mai puțin față de ziua anterioară. Dintre cei 44 pacienți internați la ATI, 38 sunt nevaccinați. Din totalul pacienților internați, 38 sunt minori, toți fiind internați în secții, cu 1 mai mult decât în ziua anterioară și 0 la ATI, la fel ca în ziua anterioară.

Update 6 iunie 2022

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 213 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 52 mai mult față de ziua anterioară. 19 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare. 

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 23 persoane au fost reconfirmate pozitiv. În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 488 cu 12 mai mult față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 65 persoane,cu 2 mai puțin față de ziua anterioară. Dintre cei 65 pacienți internați la ATI, 57 sunt nevaccinați. Din totalul pacienților internați, 30 sunt minori, toți fiind internați în secții, cu 1 mai puțin decât în ziua anterioară și 0 la ATI, la fel ca în ziua anterioară.

Update 5 iunie 2022

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 161 de cazuri noi de infectare cu coronavirus, iar un pacient a murit. Alte 67 de persoane sunt internate la ATI.

Update 4 iunie 2022

Bilanț coronavirus în România. Ministerul Sănătății a precizat că, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 311 de cazuri noi de Covid-19, cu 93 mai puțin față de ziua anterioară. 40 dintre îmbolnăvirile noi sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

Distinct de cazurile nou confirmate cu noul coronavirus, în urma retestării pacienților deja pozitivi a reieșit că 27 persoane au fost reconfirmate pozitiv. În unitățile sanitare de profil, 457 de pacienți se află internate în secții cu COVID-19, cu 33 mai puțin față de ziua anterioară. La ATI sunt 67 de români, cu 12 mai puțin față de ziua anterioară. Dintre cei 67 de pacienți, 59 nu sunt vaccinați.

Update 3 iunie 2022

Autoritățile au raportat vineri, 3 iunie, 404 de cazuri de persoane infectate cu coronavirus, care au fost depistate în ultimele 24 de ore după efectuarea a 14.702 de teste rapide și PCR. S-au raportat trei decese, iar la Terapie Intensivă sunt internate 79 de persoane, la fel ca în ziua anterioară.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 404 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 222 mai mult față de ziua anterioară.

În ultimele 24 de ore INSP a raportat 3 decese (1 bărbat și 2 femei). Dintre cele 3 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 60-69 de ani, 1 la categoria de vârstă 70-79 de ani și 1 la categoria de vârstă peste 80 de ani.

Update 31 mai 2022

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 491 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 303 mai mult față de ziua anterioară. 74 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 50 persoane au fost reconfirmate pozitiv. În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 533 cu 14 mai puțin față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 76 persoane, la fel ca în ziua anterioară. Dintre cei 76 pacienți internați la ATI, 61 sunt nevaccinați. Din totalul pacienților internați, 34 sunt minori, toți fiind internați în secții, cu 3 mai puțin decât în ziua anterioară și 0 la ATI, la fel ca în ziua anterioară.

Update 30 mai 2022

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 188 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, cu 15 mai puţin faţă de ziua anterioară. 17 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare. Nu s-a raportat niciun deces în ultimele 24 de ore.

Update 26 mai 2022

381 de cazuri noi de COVID din peste 16.000 de teste și 5 decese, dintre care unul anterior, au fost raportate în ultima zi, potrivit buletinului publicat joi de Ministerul Sănătății.

Update 25 mai 2022

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 434 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, cu 57 mai puțin față de ziua anterioară.  Până miercuri, 65.664 de persoane diagnosticate cu infecție cu SarsCov-2 au decedat. În ultimele 24 de ore a fost raportat de către INSP un deces (bărbat), fără decese raportate anterior intervalului de referință.

Update 17 mai 2022

Autoritățile au anunțat, marți, că au fost raportate 681 de cazuri de persoane infectate cu coronavirus, depistate în ultimele 24 de ore, după efectuarea a 22.480 de teste rapide și PCR. De asemenea, au fost raportate 13 decese, iar la Terapie Intensivă sunt internate 121 de persoane, cu 10 mai puţine faţă de ziua anterioară.

Update 12 mai 2022

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 602 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, cu 103 mai puțin față de ziua anterioară. 62 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

Update 11 mai 2022

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 705 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 107 mai puțin față de ziua anterioară. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 57 persoane au fost reconfirmate pozitiv

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 913, cu 17 mai puțin față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 144 persoane, cu 9 mai puțin față de ziua anterioară. Dintre cei 144 pacienți internați la ATI, 133 sunt nevaccinați. De asemenea, în ultimele 24 de ore au decedat 8 persoane.

Update 9 mai 2022

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 385 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 55 mai mult față de ziua anterioară. 54 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 21 persoane au fost reconfirmate pozitiv. În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 1014 cu 40 mai mult față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 157 persoane, cu 10 mai puțin față de ziua anterioară. Dintre cei 157 pacienți internați la ATI, 139 sunt nevaccinați. Din totalul pacienților internați, 65 sunt minori, 65 fiind internați în secții, cu 8 mai mult decât în ziua anterioară și 0 la ATI, cu 1 mai puțin decât în ziua anterioară.

Update 8 mai 2022

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 330 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 260 mai puțin față de ziua anterioară. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 21 persoane au fost reconfirmate pozitiv

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 974, cu 27 mai mult față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 167 persoane, cu 2 mai puțin față de ziua anterioară. Dintre cei 167 pacienți internați la ATI, 153 sunt nevaccinați.

Update 7 mai 2022

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 590 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 140 mai puțin față de ziua anterioară. 68 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

Update 5 mai 2022

Până astăzi, 65.540 de persoane diagnosticate cu infecție cu SarsCov-2 au decedat. În intervalul 04.05.2022 (10:00) – 05.05.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 21 decese (10 bărbați și 11 femei), dintre care 4 decese raportate anterior intervalului de referință. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 685 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 146 mai puțin față de ziua anterioară. 74 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

Update 3 mai 2022

Un număr de 1.116 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, cu 588 mai mult faţă de ziua anterioară, fiind efectuate peste 24.000 de teste, a informat, marţi, Ministerul Sănătăţii.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 108 persoane au fost reconfirmate pozitiv. În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 1.187 cu 55 mai puțin față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 193 persoane, cu 2 mai mult față de ziua anterioară. Dintre cei 193 pacienți internați la ATI, 169 sunt nevaccinați. Din totalul pacienților internați, 79 sunt minori, toți fiind internați în secții, cu 2 mai mult decât în ziua anterioară. Niciun minor nu este internat la ATI.

Update 29 aprilie 2022

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.016 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID-19), cu 130 mai puține față de ziua anterioară. Cele 1.016 de cazuri au fost depistate după efectuarea a 20.468 de teste, dintre care 5.699 de teste RT-PCR (3.097, în baza definiției de caz și a protocolului medical și 2.602, la cerere) și 14.769 de teste rapide antigenice.

109 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, depistați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 80 persoane au fost reconfirmate.

Update 28 aprilie 2022

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.146 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 318 mai puțin față de ziua anterioară. 155 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 104 persoane au fost reconfirmate pozitiv. În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 1.220 cu 31 mai puțin față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 193 persoane, cu 19 mai puțin față de ziua anterioară. Dintre cei 193 pacienți internați la ATI, 174 sunt nevaccinați. Din totalul pacienților internați, 72 sunt minori, toți fiind internați în secții, cu 6 mai puțin decât în ziua anterioară. Niciun minor nu este internat la ATI.

Update 27 aprilie 2022

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.464 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 740 mai mult față de ziua anterioară. 159 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 134 persoane au fost reconfirmate pozitiv. În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 1.251 cu 21 mai puțin față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 212 persoane, cu 12 mai puțin față de ziua anterioară. Dintre cei 212 pacienți internați la ATI, 192 sunt nevaccinați. Din totalul pacienților internați, 79 sunt minori, 78 fiind internați în secții, cu 2 mai mult decât în ziua anterioară și 1 in ATI, la fel ca în ziua anterioară.

Update 24 aprilie 2022

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 494 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 72 mai puțin față de ziua anterioară. 52 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

Update 23 aprilie 2022

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 566 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 408 mai puțin față de ziua anterioară. 66 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 3.451 de teste RT-PCR (1.466 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 1.985 la cerere) şi 8.028 de teste rapide antigenice.

Update 22 aprilie 2022

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 974 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, cu 89 mai puțin față de ziua anterioară. În ultimele 24 de ore au fost raportate de către INSP 9 decese (3 bărbați și 6 femei), niciunul anterior intervalului de referință. Până vineri, 65.412 de persoane diagnosticate cu infecție cu SarsCov-2 au decedat.

Update 20 aprilie 2022

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.107 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 417 mai puțin față de ziua anterioară. 131 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 116 persoane au fost reconfirmate pozitiv. În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 1.439 cu 115 mai puțin față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 233 persoane, cu 5 mai mult față de ziua anterioară. Dintre cei 233 pacienți internați la ATI, 198 sunt nevaccinați. Din totalul pacienților internați, 89 sunt minori, toți fiind internați în secții, cu 4 mai puțin decât în ziua anterioară. Niciun minor nu este internat la ATI.

Update 19 aprilie 2022

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.524 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 838 mai mult față de ziua anterioară. 188 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

În intervalul 18.04.2022 (10:00) – 19.04.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 26 decese (18 bărbați și 8 femei), dintre care 7 raportate anterior intervalului de referință.

Update 18 aprilie 2022

Până astăzi, 18 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.029.304 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Cifrele arată că 940.792 de pacienți au fost declarați vindecați, iar 26.232 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

Update 15 aprilie 2022

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.255 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 222 mai puțin față de ziua anterioară. 154 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 117 persoane au fost reconfirmate pozitiv. În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 1.771 cu 57 mai puțin față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 246 persoane, cu 5 mai puțin față de ziua anterioară. Dintre cei 246 pacienți internați la ATI, 214 sunt nevaccinați. Din totalul pacienților internați, 94 sunt minori, toți fiind internați în secții, cu 11 mai mult decât în ziua anterioară. Niciun minor nu este internat la ATI.

Update 14 aprilie 2022

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.477 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, cu 125 mai puţin faţă de ziua anterioară. 197 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare. În ultimele 24 de ore au fost raportate de către INSP 12 decese

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 148 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

În unităţile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secţii cu COVID-19 este de 1.828 cu 88 mai puţin faţă de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 251 persoane, cu 2 mai puţin faţă de ziua anterioară. Dintre cei 251 pacienţi internaţi la ATI, 223 sunt nevaccinaţi.

Din totalul pacienţilor internaţi, 83 sunt minori, toţi fiind internaţi în secţii, cu 20 mai puţin decât în ziua anterioară şi 0 în ATI, la fel ca în ziua anterioară.

Update 13 aprilie 2022

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.602 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 465 mai puțin față de ziua anterioară. 172 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 147 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 1.916 cu 81 mai puțin față de ziua anterioară.

De asemenea, la ATI sunt internate 253 persoane, la fel ca în ziua anterioară. Dintre cei 253 pacienți internați la ATI, 218 sunt nevaccinați. Din totalul pacienților internați, 103 sunt minori, toți fiind internați în secții, cu 9 mai puțin decât în ziua anterioară și 0 în ATI, cu 1 mai puțin față de ziua anterioară.

Update 12 aprilie 2022

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 2.067 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 1.041 mai multe față de ziua anterioară. 253 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 211 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 1.997 cu 166 mai puțin față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 253 persoane, cu 22 mai puțin decât în ziua anterioară. Dintre cei 253 pacienți internați la ATI, 213 sunt nevaccinați. Din totalul pacienților internați, 113 sunt minori, 112 fiind internați în secții, cu 23 mai puțin decât în ziua anterioară și 1 în ATI,  la fel ca în ziua anterioară.

Update 11 aprilie 2022

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1026 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 114 mai multe față de ziua anterioară. 123 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 105 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 2.163 cu 66 mai mult față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 275 persoane, cu 4 mai puțin decât în ziua anterioară. Dintre cei 275 pacienți internați la ATI, 233 sunt nevaccinați.

Update 10 aprilie 2022

Până duminică, 65.207 de persoane diagnosticate cu virusul chinez au murit. Autoritățile arată că 2,872,849 de oameni sunt infectați, iar 2,606,660 au fost vindecați.

Update 9 aprilie 2022

În total, până sâmbătă, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.871.937 de cazuri de infectare cu noul coronavirus. Din acestea, numărul total de decese după infectarea cu virusul chinez este de 65.179.

Update 8 aprilie 2022

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.709 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 275 mai puține față de ziua anterioară. 177 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 178 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Update 5 aprilie 2022

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 3.047 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, cu 1.715 mai multe față de ziua anterioară. 376 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

În ultimele 24 de ore au fost raportate de către INSP 27 decese (14 bărbați și 13 femei), fără decese raportate anterior intervalului de referință. Până marți, 65.129 de persoane diagnosticate cu infecție cu SarsCov-2 au decedat

Update 4 aprilie 2022

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.332 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 97 mai puține față de ziua anterioară. De asemenea, până luni, 65.102 de persoane diagnosticate cu infecție cu SarsCov-2 au decedat. În ultimele 24 de ore au fost raportate de către INSP 12 decese (10 bărbați și 2 femei), dintre care un deces a fost anterior intervalului de referință.

Update 1 aprilie 2022

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 2.921 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 51 mai puține față de ziua anterioară. 346 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

Update 31 martie 2022

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 2.972 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 611 mai puține față de ziua anterioară. 377 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

Update 30 martie 2022

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 3.583 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 693 mai puține față de ziua anterioară. 450 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 245 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 2.587 cu 115 mai puțin față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 395 persoane, cu 3 mai puțin decât în ziua anterioară. Dintre cei 395 pacienți internați la ATI, 344 sunt nevaccinați. Din totalul pacienților internați, 175 sunt minori, 174 fiind internați în secții, cu 9 mai puțin decât în ziua anterioară și 1 in ATI, cu 1 mai mult decât în ziua anterioară.

Update 29 martie 2022

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 4.276 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 2.325 mai multe față de ziua anterioară.

533 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare. Numărul total de cazuri urcă la 2.847.015.

Update 28 martie 2022

Până astăzi, 2.842.739 de persoane au fost infectate cu noul coronavirus, pe teritoriul României. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.951 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 12 mai multe față de ziua anterioară.

227 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

Update 27 martie 2022

Ministerul Sănătății a raportat duminică (27 martie) 1.939 de cazuri noi Covid, cu 1.161 mai puține decât în ziua anterioară. Numărul total de cazuri urcă astfel la 2,840,788 de noi cazuri

Update 26 martie 2022

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 3.100 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 625 mai puține față de ziua anterioară. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 245 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Update 25 martie 2022

Grupul de Comunicare Strategică a raportat vineri 25 martie 3.725 de noi cazuri de Covid, cu 363 mai puține decât în ziua anterioară. Numărul total de cazuri urcă astfel la 2,835,749 de noi cazuri.

Update 24 martie 2022

Autoritățile au anunțat joi, 24 martie, 4.088 de cazuri de persoane infectate cu coronavirus, de ieri și până azi. Au fost raportate 37 de decese, dintre care 4 anterioare intervalului de referință. La Terapie Intensivă sunt internate 428 de persoane. Până astăzi, 64.826 de persoane diagnosticate cu infecție cu SarsCov-2 au decedat.

Update 23 martie 2022

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate peste 4.500 de cazuri noi de infectare cu coronavirus, iar 35 de pacienți au murit. Scad internările în spitale, inclusiv în terapie intensivă.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 4.521 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 619 mai puține față de ziua anterioară. Până astăzi, 64.789 de persoane diagnosticate cu infecție cu SarsCov-2 au decedat. În intervalul 22.03.2022 (10:00) – 23.03.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 40 decese (18 bărbați și 22 femei).

Update 22 martie 2022

În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 5.140 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID –19), cu 2.904 mai multe față de ziua anterioară. Astfel, în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 5.140 de noi cazuri. În ce privește decesele, până astăzi, 64.749 de persoane diagnosticate cu infecție cu SarsCov-2 au decedat. În intervalul 21.03.2022 (10:00) – 22.03.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 52 decese (29 bărbați și 23 femei), dintre care 9 anterioare intervalului de referință.

Update 21 martie 2022

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 2.236 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 5 mai puține decât în ziua anterioară. Până astăzi, 64.697 de persoane diagnosticate cu infecție cu SarsCov-2 au decedat. În intervalul 20.03.2022 (10:00) – 21.03.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 12 decese (5 bărbați și 7 femei).

Update 18 martie 2022

Numărul total de cazuri urcă astfel la 2.810.630 de noi cazuri. Grupul de Comunicare Strategică a raportat vineri (18 martie) 3.749 de noi cazuri de Covid, cu 284 mai puține decât în ziua anterioară

Update 17 martie 2022

Numărul total de cazuri urcă astfel la 2.806.881 de noi infectări. Grupul de Comunicare Strategică a raportat joi (17 martie) 4.033 de noi cazuri de Covid, cu 120 mai multe decât în ziua anterioară.

Update 16 martie 2022

Numărul total de cazuri urcă la 2.802.848 de noi infectări. Grupul de Comunicare Strategică a raportat miercuri (16 martie) 3.913 noi cazuri de Covid, cu 941 mai puține decât în ziua anterioară.

Update 15 martie 2022

Numărul total de cazuri urcă la 2.798.426 de noi infectări. Grupul de Comunicare Strategică a raportat mațri (15 martie) 4.854 de noi cazuri de Covid, cu 2.767 mai multe decât în ziua anterioară.

Update 14 martie 2022

Totall de cazuri pentru ziua de 14 martie 2022 a urcat la 2.793.572. Grupul de Comunicare Strategică a raportat luni (14 martie) 2.087 de noi cazuri de Covid, cu 461 mai putine decât în ziua anterioară.

Update 13 martie 2022

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.626 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 1.117 mai puțin decât în ziua anterioară. 180 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare. Numărul total de cazuri urcă la 2.789.251.

Update 11 martie 2022

Grupul de Comunicare Strategică a raportat vineri (11 martie) 2.974 de noi cazuri de Covid, cu 591 mai putin decât în ziua anterioară. În ultimele 24 de ore au fost raportate 47 de decese, la care se adaugă trei decese anterioare, dar consemnate azi. Numărul total de cazuri urcă astfel la 2.787.625, dintre care 64.276 au decedat.

Update 9 martie 2022

Pentru ziua de 9 martie au fost anunțate 2.781.086 de  cazuri de infectare. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 4.176 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 1.285 mai putin decât în ziua anterioară. 533 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 450 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Update 8 martie 2022

Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 8 martie 2022, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 5.461 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate 101 decese, dintre care 4 anterioare intervalului de referință. Cazurile totale au ajuns la 2.776.910, dintre care 64.094 au decedat, iar 2.606.660 au fost declarate vindecate.

Update 7 martie 2022

Până azi, în România au fost înregistrate 2.771.449 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 114.557 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 2.594.194 de pacienți au fost declarați vindecați. Până azi, 63.993 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În ultimele 24 de ore s-au raportat de către INSP 32 de decese (20 bărbați și 12 femei).

Update 4 martie 2022

În total, până astăzi, 4 martie, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.760.332 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 113.193 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 5.602 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 351 mai puțin decât în ziua anterioară. 701 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 500 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Update 3 martie 2022

În total, până astăzi, 3 martie, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.754.730 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 112.492 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 5.953 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 879 mai puțin decât în ziua anterioară. 688 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 511 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Update 2 martie 2022

În total, până astăzi, 2 martie, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.748.777 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 111.804 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 6.832 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 1.629 mai puțin decât în ziua anterioară. 843 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 671 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Update 1 martie 2022

În total, până astăzi, 1 martie, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.741.945 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 110.961 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 8.461 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 3.704 mai mult decât în ziua anterioară. 1.083 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 832 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Update 28 februarie 2022

În total, până astăzi, 28 februarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.733.484 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 109.878 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 4.757 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 510 mai mult decât în ziua anterioară. 633 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 410 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Update 26 februarie 2022

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 7.191 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 1.783 mai puțin decât în ziua anterioară. 842 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

În total, până astăzi, 26 februarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.724.480 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 108.766 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.  2.453.349 de pacienți au fost declarați vindecați.

Update, 25 februarie 2022

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 8.974 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 1.775 mai puțin decât în ziua anterioară. În total, până azi, 25 februarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.717.289 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 107.924 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 2.430.275 de pacienți au fost declarați vindecați. De asemenea, până azi, 63.193 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 24.02.2022 (10:00) – 25.02.2022 (10:00) s-au raportat 120 de decese (72 bărbați și 48 femei).

Update 24 februarie 2022

Până astăzi, 24 februarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.708.315 cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 106.914 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate  10.749 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 728 mai puțin decât în ziua anterioară. 1.256 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 699 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Update 23 februarie 2022

Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 22 februarie 2022, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate noi cazuri de infectare COVID-19. Cazurile totale au ajuns la cifra 2,686,089, din care 62,839 de decese și 2,358,958 de persoane au fost declarate vindecate.

Update 22 februarie 2022

Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 22 februarie 2022, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 14.775 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate 215 decese, dintre care 8 anterioare intervalului de referință. Vom detalia datele în buletinul informativ de la ora 13.00. Cazurile totale de infectări COVID-19 au ajuns la cifra 2,671,314, din care 62,624 de decese și 2,329,184 de vindecări.

Upate 18 februarie 2022

În total, până astăzi, 18 februarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.643.614 cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 99.073 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 14.524 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 850 mai puțin decât în ziua anterioară. 1.766 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 872 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Upate 17 februarie 2022

În total, până astăzi, 17 februarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.629.090 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 97.307 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 15.374 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 2.073 mai puțin decât în ziua anterioară. 1.914 dintre cazurile noi din 24 de oresunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 951 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Upate 16 februarie 2022

Până astăzi, 16 februarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.613.716 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 95.393 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 17.447 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 4.438 mai puțin decât în ziua anterioară. 2.175 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.191 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Upate 14 februarie 2022

În total, până astăzi, 14 februarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.574.384 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 90.532 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 12.069 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 102 mai mult decât în ziua anterioară. 1.530 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 661 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Upate 13 februarie 2022

În total, până astăzi, 13 februarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.562.315 cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 89.002 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 11.967 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 6.784 mai puțin decât în ziua anterioară. 1.402 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 696 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Upate 12 februarie 2022

În total, până astăzi, 12 februarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.550.348 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 87.600 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 18.751 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 3.986 mai puțin decât în ziua anterioară. 2.141 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.037 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Până astăzi, 61.520 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

Upate 11 februarie 2022

În total, până astăzi, 11 februarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.531.597 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 85.459 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 22.737 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 3.729 mai puțin decât în ziua anterioară. 2.909 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.093 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Update 10 februarie 2022

Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 10 februarie 2022, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 26.466 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate 139 decese, dintre care unul anterior intervalului de referință. Vom detalia datele în buletinul informativ de la ora 13.00.

Update 9 februarie 2022

Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 9 februarie 2022, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 27.346 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate 176 decese, dintre care 5 anterioare intervalului de referință. Vom detalia datele în buletinul informativ de la ora 13.00.

Grupul de Comunicare Strategică a raportat 27.346 de noi cazuri de covid, în total fiind 2.482.394, din care 61.092 au decedat și 2.038.716 au fost declarate vindecate.

Update 8 februarie 2022

În total, până astăzi, 8 februarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.455.048 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 75.972 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 36.269 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 19.311 mai mult decât în ziua anterioară. 3.856 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.990 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Update 7 februarie 2022

În total, până astăzi, 7 februarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.418.779 cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 72.116 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 16.958 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 850 mai mult decât în ziua anterioară. 1.631 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 993 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Update 4 februarie 2022

În total, până astăzi, 4 februarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.356.792 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 66.053 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 31.776 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 895 mai puțin decât în ziua anterioară. 3.182 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.638 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Update 3 februarie 2022

În total, până astăzi, 3 februarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.325.016 cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 62.871 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 32.671 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 3.131 mai puțin decât în ziua anterioară. 3.308 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.614 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Update 2 februarie 2022

În total, până astăzi, 2 februarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.292.345 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 59.563 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.779 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 35.802 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 4.216 mai puțin decât în ziua anterioară. 3.709 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Update 1 februarie 2022

Grupul de Comunicare Strategică a raportat marți (1 februarie) 40.018 de noi cazuri de Covid. Numărul total de cazuri urcă astfel la 2.256.543 de cazuri. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.808 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Update 31 ianuarie 2022

În total, până astăzi, 31 ianuarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.216.525 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 51.731 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 20.131 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 463 mai mult decât în ziua anterioară. 2.038 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 31 ianuarie 2022, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 20.131 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate 41 decese. Nu sunt raportate decese anterioare. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 922 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Update 30 ianuarie 2022

Până astăzi, 30 ianuarie 2022, au fost înregistrate 2.196.394 de cazuri pozitive COVID în România. Aproape 20.000 de noi cazuri de Covid şi 52 de decese au fost raportate în ultimele 24 de ore, a anunţat duminică Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

Conform GCS, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 19.668 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate 52 decese, dintre care unul anterior. 59.984 de persoane au murit în România, până acum, din cauza infecției cu virusul COVID.

Update 29 ianuarie 2022

În total, până astăzi, 29 ianuarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.176.726 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 47.823 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.899.522 de pacienți au fost declarați vindecați.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 30.168 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 1.556 mai puțin decât în ziua anterioară. 3.222 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Update 28 ianuarie 2022

În total, până astăzi, 28 ianuarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.146.558 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 44.601 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 31.724 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 41 mai mult decât în ziua anterioară. 3.201 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Update 26 ianuarie 2022

Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 26 ianuarie 2022, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 34.255 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. Infectările s-au dublat în ultimele 24 de ore.

De asemenea, au fost raportate 94 decese. Nu au fost raportate decese anterioare. În total, până astăzi, 26 ianuarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.083.151 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.851.867 de pacienți au fost declarați vindecați. Până astăzi, 59.726 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 25.01.2022 (10:00) – 26.01.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 94 de decese (52 bărbați și 42 femei)

Update 25 ianuarie 2022

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 19.685 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 7.603 mai mult decât în ziua anterioară. 1.740 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

În total, până astăzi, 25 ianuarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.048.896 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 33.637 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Update 24 ianuarie 2022

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 12.082 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 2.006 mai puțin decât în ziua anterioară. 688 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

În total, până astăzi, 24 ianuarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.029.211 cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 31.897 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Update 21 ianuarie 2022

În total, până astăzi, 21 ianuarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.983.670 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 27.903 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 784 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 19.649 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 544 mai mult decât în ziua anterioară. 2.430 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Update 20 ianuarie 2022

În total, până astăzi, 20 ianuarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.964.021 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 25.473 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 19.105 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 2.495 mai mult decât în ziua anterioară. 2.084 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.394 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Update 19 ianuarie 2022

În total, până astăzi, 19 ianuarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.944.916, dintre care 16.610 sunt noi cazuri de infectare Covid, cu 150 mai puțin decât în ziua anterioară. 1.073 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Update 17 ianuarie 2022

În total, până astăzi, 17 ianuarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.911.546 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 20.619 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 8.118 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 523 mai mult decât în ziua anterioară. 778 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 358 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Update 14 ianuarie 2022:

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 9.884 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 99 mai mult decât în ziua anterioară. 1.047 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. În total, până astăzi, 14 ianuarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.885.771 cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 18.165 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
1.773.435 de pacienți au fost declarați vindecați. Până astăzi, 59.180 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 13.01.2022 (10:00) – 14.01.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 30 de decese (17 bărbați și 13 femei).

Update 12 ianuarie 2022

Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 12 ianuarie 2022, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 8.600 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate 44 decese. Nu sunt raportate decese anterioare. Vom detalia datele în buletinul informativ de la ora 13.00.

Concret, numărul total de cazuri urcă la 1.866.102, dintre care 59.114 au decedat, iar 1.765.175 au fost declarate vindecate.

Update 11 ianuarie 2022

Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 11 ianuarie 2022, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 8.861 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate 43 decese.

Nu sunt raportate decese anterioare. Vom detalia datele în buletinul informativ de la ora 13.00. Concret, numărul total de cazuri urcă la 1.857.502, dintre care 59.070 au decedat și 1.760.487 de persoane au fost declarate vindecate.

Update 10 ianuarie 2022

În total, până astăzi, 10 ianuarie, pe teritoriul României s-au înregistrat 1.848.641 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 14.468 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Până azi, 1.758.184 de pacienți au fost declarați vindecați. Numărul persoanelor considerate vindecate este cel din 08.01.2022, pentru data de astăzi nu a putut fi calculat din cauza unor rectificări apărute în platforma electronică dedicată. De asemenea, în intervalul 09.01.2022 (10:00) – 10.01.2022 (10:00) s-au raportat de către INSP 16 decese (9 bărbați și 7 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Brăila, Dolj, Gorj, Prahova, Satu Mare, Sibiu și Timiș.

Update 7 ianuarie 2022

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 5.922 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 96 mai multe decât în ziua anterioară. 528 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

În total, până astăzi, 7 ianuarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.833.789 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 13.317 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 327 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Update 6 ianuarie 2022

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 6.018 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 1.125 mai multe decât în ziua anterioară. 768 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

În total, până astăzi, 6 ianuarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.827.867 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 12.789 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 339 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Update 5 ianuarie 2022

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 4.893 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 993 mai multe decât în ziua anterioară. 276 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

În total, până astăzi, 5 ianuarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.821.849 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 12.021 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Update 4 ianuarie 2022

Până astăzi, 4 ianuarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.816.956 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 11.745 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 3.900 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 186 de cazuri de pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Update 3 ianuarie 2022

Până astăzi, 3 ianuarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.813.056 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 11.559 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.741.871 de pacienți au fost declarați vindecați.

Update 2 ianuarie 2022

Până astăzi, 2 ianuarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.811.300 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 11.370 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 958 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19). Nu au fost înregistrate cazuri de pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Cazuri de coronavirus în România, 1 ianuarie 2022

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că până azi, 1 ianuarie 2022, pe teritoriul României s-au înregistrat 1.810.342 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19).

Dintre aceste cazuri, 11.370 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că, până azi, 1.739.999 de pacienți au fost declarați vindecați.

De asemenea, în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 1.451 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 29 sunt ale unor pacienți reinfectați, care sunt testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Previziuni ale OMS despre pandemia de coronavirus în 2022

În timp ce unii oficiali ai OMS cred că pandemia de covid-19 s-ar putea încheia în acest an dacă ratele globale de vaccinare ar continua să crească, un alt oficial a spus că, odată încheiată faza acută a pandemiei actuale, coronavirusul nu va dispărea definitiv.

”Faza acută a pandemiei de COVID-19 s-ar putea încheia anul viitor, dar coronavirusul nu va dispărea complet”, a afirmat recent Mike Ryan, director executiv al Programului pentru situaţii de urgenţă al OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii).

Mike Ryan, medic epidemiolog irlandez, a mai spus că este prea devreme să se tragă concluzii în ce privește severitatea variantei Omicron, atâta timp cât el nu se răspândește la scară mai largă în rândul vârstnicilor.

Pragul simbolic de un milion de contaminări pe zi cu noul coronavirus a fost depășit pentru prima oară în săptămâna 23-29 decembrie, înainte de festivităţile de Anul Nou.

În medie, 1.045.000 de noi cazuri zilnice de coronavirus s-au înregistrat în această perioadă, însemnând o creştere cu 46% faţă de săptămâna precedentă, conform unui bilanţ întocmit de AFP în baza bilanţurilor comunicate de fiecare ţară. Un record precedent, de 817.000 de cazuri de covid-19 pe zi, s-a înregistrat înaintea valului actual, în perioada 23-29 aprilie 2021.

Vezi bilanțul cazurilor de coronavirus pentru anul 2021!

Parteneri
Ce trebuie să pui pe masă, neapărat, ASTAZI de Sfântul Dumitru pentru a atrage norocul, protecția și belsugul
Redactia.ro
Tunelul faimos din România care va fi readus la viață. A fost construit de Anghel Saligny și a avut un rol important timp de aproape 100 de ani
Click.ro
„Ce dracu' să facem cu ei?”. Militari ruși, înregistrați când vorbesc despre sosirea nord-coreenilor pe front
Digi24
ȘOCANTI!!! Cum arăta Ilinca Vandici înainte de operații. IMAGINILE bombă au scăpat pe net
Vocea.biz
Una dintre cele mai sexy vedete din România s-a pocăit! 'Mi-a vorbit Dumnezeu... E foarte greu de explicat în cuvinte'
Unica.ro
Avertisment pentru români. Țepe mari înainte de Black Friday
EVZ.ro
Laura Crișan ar fi vrut să incendieze casa moștenită de la familia ei! Declarațiile halucinante ale unui martor: ”Pentru a scăpa de...”
Spynews
Regulă nouă pentru toți șoferii din trafic! Se aplică de duminică, 27 octombrie
Capital.ro
Oana Pellea, scoasă din sărite de gestul făcut de Alina Ceușan: „Dizgrațios, nesimțită postare”
Avantaje
INTERZIS TOTAL de SF. DUMITRU! E MARE PĂCAT AZI, 26 Octombrie
Mediaflux
El este Lehel, bărbatul suspectat că a ucis-o pe românca de 48 de ani și a zidit-o într-un bar din Germania. Vecina Luminiței, declarații halucinante | FOTO
Spynews.ro
Jupiter Retrograd până în februarie 2025. Care sunt zodiie afectate și ce lecții au de învățat în perioada următoare
Realitatea.net
Îl mai știi pe Remus din „Secretul Mariei”? Ce mai face acum actorul Toma Dănilă si ce legătură există între el și Liviu Vârciu
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro