Odată cu venirea noului an, autoritățile române au decis modificarea unor norme cu privire la cetățenii străini care vor intra pe teritoriul României, începând cu data de 1 ianuarie 2022. Noile reglementări vpor simplifica considerabil procedurile de eliberare a anumitor acte. Așa se face că, Inspectoratele teritoriale pentru Imigrări nu vor mai cere anumite documente.
Până acum, cetățenilor străini care vroiau să intre pe teritoriul României, Inspectoratele teritoriale pentru Imigrări cereau un număr important de documente, pentru a le putea acorda dreptul de ședere pe teritoriul României pentru o perioadă mai îndelungată.
Recent autoritățile române au decis simplificarea acestor formalități, astfel că, începând cu data de 1 ianuarie 2022, Inspectoratele teritoriale pentru Imigrări vor înceta să mai ceară anumite documente, după cum urmează:
„În contextul modificării legislative, referitoare la punerea în aplicare a prevederilor Legii 267/2021, Inspectoratul General pentru Imigrări informează cu privire la simplificarea procedurilor de lucru privind eliberarea documentelor emise cetăţenilor străini și europeni.
Astfel, începând cu data de 1 ianuarie 2022, structurile teritoriale ale Inspectoratului General pentru Imigrări nu vor mai solicita, la depunerea documentelor privind reglementarea dreptului de ședere sau de rezidență, după caz, copii ale următoarelor documente: actul de identitate al cetățeanului român/străin eliberat de autoritățile române, scrisoare de acceptare la studii, actul constitutiv al instituției de formare profesională și actul constitutiv al organizației.”, se spune în comunicatul emis de instituție.
Conform precizărilor făcute de inspectoratul General pentru imigrări, nu vor mai fi necesare, în cazul cetățenile UE/SEE/Confederaţiei Elveţiene cât și cetățenii terți, obligativitatea depunerii unei copii a certificatului de căsătorie și a certificatului de naștere al copilului, cetățean român/străin, eliberate de autoritățile române, se precizează în document.
În același timp, nu mai sunt necesare copii după documentele oficiale „ale certificatului de înmatriculare al societății comerciale, actelor constitutive ale societății comerciale, hotărârii judecătorești de înființare, certificatului cu înscrierile de mențiuni efectuate la O.N.R.C (dacă este cazul), autorizației de funcționare și avizului tehnic de specialitate.”