Cum se pregătește vedeta cu cele mai lungi picioare din showbizul românesc pentru marea confruntare de la „Survivor 2022”? Roxana Ciuhulescu face deja antrenamente fizice de supraviețuire, dar a apelat și la diete speciale, pentru a fi în cea mai bună formă în Republica Dominicană.
Roxana Ciuhulescu, 42 de ani, cunoscută și ca vedeta cu cele mai lungi picioare din întreg showbizul românesc, susține că se pregătește de zor pentru marea confruntare în care a acceptat să intre în chiar primele zile ale noului an, „Survivor” 2022. Vedeta a căror picioare măsoară 1,20 metri urmează deja un program special, menit să-i asigure o formă fizică de zile mari, înaintea durei confruntări care o așteaptă.
„În ultimele zile am reluat antrenamentele speciale. Cu ajutorul lui Marian Ivana, un antrenor cu care am mai colaborat și care m-a aruncat și în ringul de box, am trecut la efectuarea de antrenamente de supraviețuire.
Am ales pentru câteva zile și un antrenament special la munte. Este pentru prima data când mă implic într-un reality-show și vreau să mă prezint fizic și psihic cât mai bine. Îmi propun să fac față măcar primele două luni!”, a declarat pentru Playtech.ro fosta vedetă a celor de la „Pro Motor”.
Pe de altă parte, Roxana a început și pregătirea mentală, latură pe care o vede la fel de important ca și cea fizică:
„În concursul ăsta trebuie să ai un mental puternic. Din ce am urmărit, am constatat că mentalul face diferența, de cele mai multe ori. Fiindcă creierul e totuși cel care comandă organismului și atâta timp cât reușești să ții mentalul cât mai ridicat, ai o șansă.
Nu am intrat în concurs pentru premiu, ci pentru a-mi dovedi mie însămi, o persoană cu un oarecare spirit de aventură în mine, că pot să fac față și unor asemenea provocări!”, mai spune Roxana Ciuhulescu.
De asemenea, ea a apelat deja și la anumite diete, dat fiind că hrana din concurs se va baza, în marea majoritate, pe consumul de nucă de cocos.
Ea s-a grăbit să ne precizeze că decizia de a participa în ediția viitoare a emisiunii nu a fost una ușor de luat:
„Am făcut un consiliu de familie, alături de soțul meu, Silviu, dar și cu copiii mei, Ana Cleopatra, de 14 ani, și Cezar, de nici patru ani. Mult timp timp, Silviu nu a fost împăcat cu ideea și a adus în față aspectele negative.
În schimb, Cleopatra a fost cea mai entuziastă dintre toți. Nici nu am apucat să le spun despre ce era vorba și ea a și sărit în sus de bucurie, întrebându-mă candid mai apoi de ce mai e cazul unei asemenea sfat de taină, fiindcă după ea nici nu exista varianta unui răspuns negativ”.
Roxana Ciuhulescu a mai mărturisit că pleacă în Republica Dominicană, știindu-și familia lăsată pe mâini bune, Cezar urmând a avea parte nu doar de atenția tatălui ei, ci și a ambelor bunici, care au asigurat-o că se vor mobiliza exemplar pe durata absenței sale.
Revelionul va constitui pentru Roxana și familia ei un motiv special de distracție și de reunire, în acest context. Ca atare, întreaga familie și-a anunțat participare, inclusiv Felix, fratele Roxanei, care va sosi special din Italia, alături de familia sa, pentru a-și încura sora ce pornește într-o încercare atât de temerară.
Ediția din 2022 a emisiunii-concurs „Survivor”, difuzată mai nou de PRO TV va debuta în Republica Dominicană, la jumătatea lunii ianuarie. Până acum se știe cu exactitate componenta uneia dintre echipe, cea a „Faimoșilor”.
Aceasta o are în componență și pe Roxana Ciuhulescu, căreia i se alătură o serie de vedete de primă mână, precum CRBL, Andreea Tonciu, Tj Miles, Otilia Billionera, Emil Rengle, Xonia, Cătălin Zmărăndescu,Robert Niță, Laura Giurcanu, Radu Itu, Elena Chiriac.