Selly a fost apostrofat de către internauți după ce a fost surprins că și-a poziționat neregulamentar mașina într-o parcare dintr-un centru comercial din Capitală. Abonații grupului de facebook „Ai parcat ca un bou în București” au fotografiat bolidul liderului de la 5Gang, iar comentariile au curs în cascadă.
Selly este considerat unul dintre cei mai populari și apreciați tineri vloggeri din România, cunoscând succesul și faima la nivel național odată cu înființarea trupei 5Gang.
Tânărul de 20 de ani, originar din Craiova, a fost luat la ochi de către internauții unui grup controversat de Facebook, după ce a fost surprins că și-a parcat neregulamentar bolidul de lux, în parcarea unui supermarket din București.
Selly nu a scăpat de ochiul vigilent al fotoreporterilor care, potrivit celor de la Cancan, l-au zărit în parcarea unui faimos centru comercial din Capitală, acolo unde Selly și-ar fi lăsat automobilul înafara zonelor delimitate special pentru parcare.
Administatorii grupului „Ai parcat ca un bou în București” fotografiază automobile care sunt parcate înafara normelor de legislație din România, iar comentariile oamenilor sunt cel puțin savuroase.
„SLY, ăsta nu este loc de parcare! Ce ne înveți, Selly?
Păi ăsta nu-i domnișoru` Selly, patronul moralității și dătătorul de educație și cunoaștere în România?
Boschetarul trage la boschetari.”, au scris anumiți internauți pe grupul de Facebook „Ai parcat ca un bou în București”.
Au existat și câțiva internauți care i-au luat apărarea celebrului vlogger:
„E atât de amuzant să văd frustrați de 40 de ani care în loc să se lege de parcarea mai puțin bună făcută de Selly, se leagă de ce face el, de publicul lui și alte tâmpenii. Fraților, ce realizări ați avut voi până la 20 de ani pe barba voastră? Așa că idee”, a scris o persoană pe grupul respectiv de Facebook.
La doi ani după ce a lansat pelicula „5Gang: Un alt fel de Crăciun”, Selly vrea să dea o nouă lovitură pe piața cinematografică.
Vloggerul va lansa un nou film, ce se se numește „Tabăra”, iar din distribuție fac parte producătorul Matei Dima, cunoscut sub numele de BRomania, Dorian Popa, fraţii Munteanu, Angel Popescu, dar şi membrii trupei 5Gang: Gami, Dia şi Mădălin.
„Sper ca acest film să aibă un impact pozitiv atât asupra copiilor, cât şi a părinţilor. Am investit multe resurse în acest proiect de suflet şi tot ce îmi doresc este ca cei care îl văd să rămână cu un sentiment de bine şi să se distreze cel puţin cât ne-am distrat noi făcându-l”, a declarat Selly, acum puțin timp.
Filmul reperzintă ultimul proiect al trupei 5Gang, care s-a destrămat. Producția este scrisă şi regizată de Valentin Dobrogeanu și se va lansa oficial, în toate cinematografele din ţară, pe 27 decembrie. Filmul este produs de Viva la Vidra Productions în parteneriat cu Selly Media.