Telespectatorii abia așteaptă să urmărească noul sezon din Survivor România! Multe provocări îi așteaptă pe concurenți, așa că Războincii și Faimoșii o să dea tot ce este mai bun pentru a ajunge cât mai aproape de marele premiu. Iată că Dan Pavel a făcut dezvăluiri despre emisiune!
Dan Pavel este unul dintre cei mai apreciați prezentatori de televiziune din România. Acesta a dezvăluit câteva detalii despre emisiunea care a captat atenția tuturor. El a mărturisit că majoritatea micuților îi preferă pe Războinici, însă, sezonul trecut, mulți l-au urmărit cu drag pe Zanni.
„Zanni le-a plăcut. Era Faimosul care trecea în zona de copii. Mă măgulește aprecierea publicului care te oprește în soare, în ploaie, ca să facă o poză. Copiii îmi spuneau că le plac Războinicii, dar și Zanni.”, a zis el la emisiunea moderată de Cătălin Măruță.
Mulți își doresc să afle cât mai multe detalii despre viața pe care o are Dan Pavel atunci când nu prezintă Survivor România. Prezentatorul de televiziune a mărturisit că a fost atras de foarte multe domenii, însă se bucură pentru faptul că a ales și micile ecrane. Povestea lui este una impresionantă.
„Eu am terminat marina comercială, am un masterat în relații internaționale. Teza mea este „Combaterea pirateriei pe mare”. Am făcut și științe politice, m-a interesat și dreptul, am studiat.
Prezența mea acolo arată pasiunea pentru istorie, de a duce până la capăt o bătălie. Două momente mi-au format matricea de organizare, că altfel sunt bucureștean. Partea de marină, la liceu aveam un regim militar, aveam uniforme, dar și ultimii 5 ani de Viena.
Am devenit mai organizat, mai riguros. Da, locuiesc în Austria. Cetățenia mea este și va fi cetățenia română, însă o să am dreptul la rezidență. Băiatul meu locuiește acolo, e cu mama lui.
Tata ne-a dat această duritate pe care eu poate nu am înțeles-o pentru că am fugit la marină. Ne-a dat dragostea de sport și dragostea de carte. La propriu, ne dădea cu cartea. Tata a vrut să depășim condiția familiei.”, a mai zis el.
De asemenea, Dan Pavel a punctat că toți cei care participă în emisiune sunt puși sub presiune. Prezentatorul Survivor România a explicat cum pot să se descurce mai bine concurenții la probe. Războinicii și Faimoșii o să se lupte cu lipsa de hrană, dar și cu lipsa confortului.
„Concurenții sunt în modul de supraviețuire, dar mă gândeam că avem una dintre cele mai frumoase meserii, amândoi. Avem capacitatea de a le aduce emoții celor de acasă.
Este un job care nu este deloc ușor, însă mereu oamenii participă cu tine. Se face un transfer foarte clar de emoție. Te implici foarte mult ca telespectator. Jocurile copilăriei fac diferența, au zis-o și concurenții.
Aruncările, țopăitul, lucrurile care poate par prostioare. E o presiune constană, reală, este cel mai spectaculos show de reality outdoor.
Cei din echipa de producție sunt ca și supraviețuitorii. Sunt români, turci, dominicani, care arată spectaculos. Arată ca un platou de film, de Hollywood.”, a adăugat acesta.
Prezentatorul de televiziune se mai bucură de câteva clipe de liniște înainte de a pleca în Republica Dominicană. Acesta o să petreacă Crăciunul alături de familie. Dan Pavel abia așteaptă ca fiul său să ajungă în România pentru sărbători.
„O să mă bucur de Crăciun, de Revelion, apoi ne luăm sacul în spate și am plecat. O să petrec cu întreaga mea familie, băiatul meu vine de la Viena cu mama lui. E un Crăciun așteptat. De Anul Nou o să vedem, poate o petrecere restrânsă.”, a povestit el.