Ce face Ianis Hagi cu o zi înainte de fiecare meci. Internaționalul român de la Rangers se adaptează, treptat, cu cerințele noului antrenor al echipei, olandezul Giovanni van Bronkhorst. Ajuns la 23 de ani, fiul „Regelui” a făcut deja trecerea de la un tănâr fotbalist, la unul matur, de la care se așteaptă rezultate bune constante. Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Playsport, Ianis Hagi a dezvăluit câteva secrete din pregătirea sa zilnică.
Ce face Ianis Hagi cu o zi înainte de fiecare meci. Mijlocașul de 23 de ani a devenit un jucător de bază la Rangers, campioana Scoției. Chiar dacă evoluțiile sale sunt oscilante, talentul internaționalului român este recunoscut chiar și de către cei mai mari critici de-ai săi.
Ianis Hagi a explicat, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Playsport, ce jucători îi plac și care e echipa care îl fascinează.
„În general îmi place să urmăresc jucători cu viziune și de creație. Și când spun creație, nu mă refer doar la creație cu balonul la picior! Poți să creezi, prin inteligență, spații, spre exemplu, pentru echipa ta. Mi se pare incredibil Busquets! L-am auzit pe Guardiola spunând că dacă te uiți la un meci al Barcelonei, nu îl vezi pe Busquets, dar dacă te uiți la Busquets, observi tot jocul Barcelonei. Și chiar am făcut asta, și chiar așa e! Uluitor!
Deși e unde e azi, Barcelona rămâne mereu o echipă pe care o urmăresc și îmi face mare plăcere. Stilul lor mă fascinează. Îi admir, dintre cei care joacă pe poziția mea, pe Bruno Fernandes și De Bruyne. Îmi plac echipele care au posesie, care joacă din spatele terenului”, a mărturisit Ianis Hagi pentru playsport.ro.
Ianis Hagi a explicat și care au fost perioadele importante în transformarea sa fotbalistică dintr-un copil într-un bărbat.
„Din acest punct de vedere, am avut două perioade importante până acum, la 23 de ani. Prima a fost cea de la Fiorentina, unde am trecut de la copil la tânăr matur. De la adolescent, spre maturitatea de la 18 ani. Apoi, perioada Rangers, adică ultimii doi ani, în care am trecut de la tânăr matur la bărbat. Cam astea ar fi modificările de vârstă cu influențele lor asupra fizicului, peste care se aplică programul meu”, a afirmat mijlocașul de la Rangers și al naționalei, conform sursei citate.
Ianis Hagi a mai dezvăluit că, la Fiorentina, pregătirea sa fizică era axat pe forță, dar fără a se pune accent pe ridicarea de kilograme.
„În Italia, la Fiorentina, am lucrat cu specialiști spanioli. Un program care nu era bazat neapărat pe ridicat kilograme, erau doar puține exerciții în zona asta. Dar totul era centrat pe forță, lucram cu greutatea corpului că să o transform spre creșterea agilității, a puterii efective. Și am luat 5 kilograme de masă musculară în acea perioadă”, a mai spus internaționalul român.
Ianis Hagi a recunoscut că la Rangers, stilul pregătirii fizice s-a schimbat și a rămas uimit de rezultate. La campioana Scoției a început să lucreze cu greutăți mari chiar din prima zi, lucru ce se repetă zilnic, chiar și înaintea unui meci.
„Aici, la Rangers, e diferit. Am început să ridic greutăți mari din prima zi. Știu că mulți spun că nu e bine, dar să știi că totul e gândit: numărul de repetiții, când să faci exercițiile, tot! Când am ajuns în Scoția, cu 2-3 zile înainte de meci nu mă atingeam de sală, doar stretching făceam. Aici, tot sezonul trecut, sală zi de zi, chiar și cu o zi înainte de meci! Și când am văzut că rezultatele apar pe teren, am rămas extrem de uimit! Uite unde a ajuns fotbalul de acum! Cât contează fizicul în fotbal, toți se uită pe parametri, toți îi cer! Indiferent de nivelul talentului, la nivel foarte mare nu poți fără fizic de top!”, a adăugat Ianis Hagi în interviul citat.
Ianis Hagi este, din nou, subiectul zvonurilor despre un posibil transfer. Nu la Galatasaray, unde era dorit de Fatih Terim, ci la AS Roma. Conform presei italiene, scoțienii cer 14 milioane de euro pentru mijlocașul român, o sumă perfect accesibilă grupării antrenate de Jose Mourinho.