Este ultimul weekend înainte de marea sărbătoare a Crăciunului, ceea ce înseamnă că mai ai puțin timp la dispoziție pentru a cumpăra bradul și a-l decora. Dacă unii preferă să folosească ghirlandele și globulețe din anii trecuți, alți români optează pentru ceva nou. Decizia nu este una tocmai ieftină, fiind nevoiți să scoată cel puțin 200 de lei din buzunare. Și asta dacă vor cumpăra cele mai ieftine accesorii, cum ar fi suport de brad, globulețe sau instalație.
Toată lumea știe cât de copleșitoare poate fi perioada sărbătorilor de iarnă, în goana după cadouri și cumpărături specifice Crăciunului. De cele mai multe ori, fără să-și dea seama, mulți se lasă purtați de mirajul decorațiunilor din magazine și al darurilor pentru cei dragi. Iar când ajung acasă constată că au aruncat cu banii pe lucruri nu tocmai urgente. Pe lângă acestea, se adaugă și cheltuielile uzuale, precum și facturile la utilități, care sunt mai mari pe timpul iernii.
La un calcul atent, un brad artificial ieftin poate costa 70 de lei, un suport de brad – 30 de lei, iar globuri găsești sub 50 de lei. Beteala are prețuri între 15 și 80 de lei, în timp ce instalația de brad costă între 40 și 150 de lei. Astfel, bugetul alocat pentru bradul de Crăciun se încadrează la suma de 200 de RON, potrivit Antena 3.
Pentru a nu cheltui foarte mult în această perioadă magică, este indicat să-ți faci un plan bine stabilit.
Sărbătorile de iarnă nu înseamnă neapărat că trebuie să cumperi mai mult decât trebuie. Este bine știut că multă mâncare se aruncă după Crăciun, așa că încearcă să-ți faci un „meniu” de sărbători și o listă cu ingredientele absolut necesare. Renunță la cheltuielile extra.
Facturile cresc mai mult pe timpul iernii. De cele mai multe ori, un calorifer face căldură în casă mai mult decât ar trebui, tocmai de aceea încearcă să reduci temperatura. Să ne înțelegem, nu trebuie să stai în frig doar ca să economisești bani, ci setează-ți o temperatură standard, eventual optează pentru un termostat
Nu este o regulă să-ți schimbi decorațiunile de Crăciun în fiecare an. Dacă nu au mai mult de 5-6 ani, acestea pot fi folosite fără nicio problemă. Poți lua în calcul înlocuirea câtorva ornamente, dacă simți nevoia.
În materie de cadouri de Crăciun 2021, poți opta pentru idei practice, cum ar fi un aparat de cafea sau un cuptor cu microunde. Profită de faptul că ai un buget prestabilit și fă o investiție pe termen lung, nu doar în perioada sărbătorilor de iarnă.