Nu toată România are parte în aceste zile de zăpadă, dar mulți și-ar dori să o vadă în ziua de Crăciun. Șansele pe termen lung par a fi în favoarea căderii de zăpadă, sau cel puțin a unui strat bun de zăpadă, până pe 25 decembrie, dar istoria recentă nu este la fel de pozitivă. În ultimii ani au fost perioade, ca aceasta, în care zăpada a cam lipsit. Există și o explicație dată de meteorologi pentru lipsa zăpezii.
Vremea în luna decembrie în România este de obicei înzăpezită înainte de Crăciun, mai ales la munte. Cu toate astea au existat ani în care zăpada a lipsit, chiar și în ziua de Crăciun, pe 25 decembrie. În alți ani nu am avut zăpadă nici de Crăciun și nici în ziua Revelionului. Există explicați pentru acest fenomen „ciudat”. Meteorologii încearcă să înțeleagă și ei fenomenul, iar explicația dată de aceștia pare una cât se poate de verosimilă:
„Trebuie să ținem cont că luna decembrie a anului a fost cea mai caldă din istoria măsurătorilor. Cel puțin în ultimii 60 de ani. Este clar că acest lucru nu a favorizat apariția de precipitații. Două lucruri putem observa. Primul ar fi iernile, per ansamblu, care sunt ceva mai blânde acum. Și doi, fenomenele cele mai severe care apar în special în a doua decadă a lunii ianuarie, chiar în februarie.
Este o tendință de prelungire a iernii spre primăvară. Îsă trebuie să precizăm că nu este neapărat o regulă să nu ningă și să avem zăpadă. Un exemplu clar este ce urmează. Ne așteptăm la temperaturi mai scăzute decât normalul pentru următoarea perioadă.”, explică Florinela Georgescu, directorul Şcolii Naţionale de Meteorologie
În afară de fenomenul de încălzire despre care a povestit Florinela Georgescu, un alt motiv pentru care a fost o criză de zăpadă în ultimii ani, este poluarea. Majoritatea noxelor provin din trafic. Efectul de seră, despre care vorbește toată lumea în ultima vreme, este o consecință a poluării.
Acesta este reflectat și în fenomenele meteo extreme, cum ar fi chiar lipsa ninsorilor. Este reflectat și prin faptul că nu am avut zăpadă în perioada în care ne aflăm. Mircea Duțu, expert în probleme climatice și de mediu certifică faptul că poluarea are un efect important asupra fenomenelor meteo din ultimii ani.
„În România, poluarea prin particule fine – PM10, PM2,5 – este cea mai gravă și provine din trafic (parcul auto îmbătrânit, autovehiculele diesel), fumul generat de arderea combustibililor (lemn, cărbune) pentru încălzire, murdăria străzilor, executarea lucrărilor de construcții fără măsuri de protecție.
Se apreciază că circa 23.000 – 25.000 de români mor anual prematur din cauza aerului poluat. La nivelul U.E. cifra urcă la 500.000 – 600.000, iar la nivel mondial circa 7 milioane de decese premature. Eliminarea (interzicerea) treptată a autovehiculelor diesel în țările vest europene favorizează migrarea acestora, prin import, în statele-pubelă, precum România.”, declară profesorul Mircea Duțu, expert în probleme climatice și de mediu, conform Impact.