Povestea divorțului dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf are un nou episod. De data asta este unul în care sunt implicate două dosare penale, sau cel puțin așa anunță impresara. Totul ar fi plecat de la acțiunea de divorț depusă de Reghecampf, dar și ca urmare a sustragerii unor sume de bani și publicarea unor poze cu caracter intim în spațiul public.
După ce Laurențiu Reghecampf depunea acțiunea de divorț, impresara Anamaria Prodan încerca să salveze anumite aparențe. Dar se pare că lucrurile au luat o întorsătură neașteptată, cel puțin pentru antrenorul celor de la Craiova.
Anamaria Prodan este determinată să ducă totul în Instanța de Judecată, mai ales că ar fi declanșat și două plângeri penale. Totul a plecat, spune Anamaria Prodan, de la faptul că fostul soț nu a depus nicio acțiune de partaj, și îl acuză și de sustragerea unor sume de bani din contul comun.
„Domnia sa a introdus acţiune doar de divorţ, însă fărî partaj. Probabil foarte speriat de faptul că mizeria vieții domniei sale nu o mai ascundem sub preş. Viaţa privată presupune evitarea apariţiilor la evenimente mondene sau pictorial cu actuala amantă, acuzată de destrămarea unei familii fericite unde doar domnul Reghecampf mima se pare această fericire de mulți ani şi îndura prezenţa familiei pentru a-şi pune la cale planul diabolic alături de ultima amantă!
Tatăl, bărbatul şi omul Reghecampf ţipă în gura mare că i se pun piedici de către subsemnata, că nu își poate vedea copilul, el neștiind nici măcar pe unde sunt copiii lui! Habar nu are ! Comportamentul omului expus public Laurenţiu Reghecampf este într-o cădere deplorabilă. Acest specimen pe care îl vedem astăzi nu are legătură cu soţul şi tatăl Laurenţiu Reghecampf. ”, scrie Anamaria Prodan.
În aceeași declarație, impresara aduce acuzații grave viitorului fost soț, Laurențiu Reghecampf. Conform celor enunțate, Laurențiu Reghecampf ar fi sustras sume consistente de bani din fondurile comune ale familiei fără a se consulta cu fosta soție. În consecință, spune Anamaria Prodan, a depus două plângeri penale pe numele acestuia:
„Astăzi, subsemnata Anamaria Reghecampf a introdus pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea 2 plângeri penale, urmând ca organele abilitate să constate cine a sustras bunurile şi banii familiei PRODAN Reghecampf şi cine a furat şi promovat în presă poze intime cu subsemnata, Anamaria Prodan”, a transmis impresara, pe Instagram, conform GSP.