Ceaușescu, ”primul vânător al țării”. Ce avea în palmares dictatorul

Nicolae Ceaușescu a fost cunoscut și drept ”primul vânător al țării”. Pe lângă altele, dictatorul a intrat în istoria mondială a cinegeticii cu un palmares deosebit. Cu ce s-a putut lăuda?

Nicolae Ceaușescu, ”primul vânător al țării”

Pentru Nicolae Ceaușescu, relaxarea de la final de săptămână era reprezentată de vănătoare. Își lua cizmele, căciula și cojocul, pușca în spinare și pleca la drum. Emblema epocii de aur nu vâna oricum, ci disciplinat, pentru a îndeplini planul național la export, dar și pentru a-și întreține orgoliul de vănător neîntrecut.

De pe urma pasiunii lui au rămas trofeele expuse la Muzeul cinegetic de la Posada și puține povești vânătorești. De altfel, dictatorul a intrat în istoria mondială a cinegeticii cu un palmares excepțional, anume: 418 medalii, dintre care 270 de aur, pentru trofeele de cerb, urs, mistreț și capră neagră.

Scandal uriaș în Parlament. Șefa POT a lovit microfoanele presei, iar Becali a confiscat unul

Orașul din România unde ninsorile vor ține aproape toată luna ianuarie. Noua prognoză EaseWeather

EA este una dintre cele mai importante femei din politica românească! O recunoști?

Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien

Emblema epocii de aur, Nicolae Ceaușescu, nu vâna oricum, ci disciplinat, pentru a îndeplini planul național la export

De menționat este că peste 100 de fonduri de vânătoare îi erau destinate în exclusivitate, 11% din suprafața țării. În organizarea vânătorilor se implicau de la prim secretar la miniștri, direcțiile silvice, Securitatea locală și centrală, inspectorii de vănătoare și sute de gonași.

Ultima vănătoare

Ultima dată când și-a sătisfăcut plăcerea de a împușca a avut loc în 10 decembrie 1989, în pădurea Ogarca, din cadrul Ocolului Silvic Ghimpați, după cum a scris Vasile Crișan, în cartea sa, ”La vânătoare cu Ceaușescu”.

„Se schimbase mult. Îmbătrânit, slăbit, cu faţa pătată şi vineţie, îţi lăsa impresia unui om sfârşit fizic. În schimb, privirea era aceeaşi pe care o ştiam încă din 1965. Te săgeta cu ochii lui pătrunzători. În permanenţă îşi plimba privirea pe la toţi cei care eram în apropierea lui. Se uita direct în ochii noştri. Era ca un om speriat şi hăituit, care îşi caută un refugiu”, notează Crișan.