Veste bună pentru șoferi! În sfârșit ceva care să fie și în avantajul lor. Majoritatea conducătorilor auto se plâng excesiv de faptul că drepturile se află în rândul oamenilor legii, mai puține aparținând însă șoferilor. Ei bine…a venit și vremea lor. Iată de ce beneficiu vor avea partea aceștia!
Pe vremea în care existau milițieni, se știa că totul era ca neclintit în fața lor. Acesta te oprea oricând, oricum și oriunde și stabilea amenda pe care o dorea în acel moment. Desigur, locul șpăgii era pe piedestal, ca acum de altfel. Majoritatea șoferilor se plâng de faptul că numai polițiștii de la Rutieră au nenumărate drepturi, iar că aceștia nu au parte de niciun beneficiu.
Mare parte din conducătorii auto s-au întrebat recent dacă este sau nu obligatoriu ca polițiștul să se legitimeze când ia contact cu un cetățean. Nu, nu este nevoie ca acesta să prezinte niciun document. Pot oare polițiștii să oprească pe oricine și oricând doar pentru o simplă verificare a actelor?
„Hotararea Guvernului nr.1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.195/2002 privind circulatia pe drumurile publice spune la Art. 182, alineat 1: Oprirea vehiculelor pe drumurile publice se realizează prin executarea semnalelor regulamentare de către poliţistul rutier sau, după caz, de către poliţistul de frontieră, atunci când constată încălcări ale normelor rutiere ori în situaţia în care există indicii temeinice despre săvârşirea unei contravenţii ori a unei fapte de natură penală, pentru identificarea persoanelor care au comis astfel de fapte şi a bunurilor care fac obiectul urmăririi, precum şi pentru verificarea deţinerii de către conducătorii vehiculelor a documentelor prevăzute de lege. Oprirea vehiculelor pe drumurile publice se realizează şi în condiţiile producerii unor calamităţi naturale, dezastre sau a altor situaţii care pun în pericol siguranţa circulaţiei”
Lege