La câteva luni după ce Smiley a devenit tătic de fetiță, iată că și concurenta lui preferată, de la „Românii au talent” (PRO TV), sexy-folclorista Cornelia Tihon, a adus pe lume o superbă prințesă. Playtech.ro vă prezintă, în exclusivitate, prima fotografie din maternitate, dar și povestea numelui pe care bebelușa îl poartă, în amintirea mamei solistei care s-a stins din viață în urmă cu un an.
Cornelia Tihon, artista care știe să cânte la 25 de instrumente de suflat și care l-a fascinat până și pe pretențiosul Smiley cu numărul său artistic, prezentat la „Românii au talent” (PRO TV), a devenit mămică luna trecută:
„Fiica mea a venit pe lume pe 8 noiembrie, de Sfinții Mihail și Gavril, de aceea se numește Mihaela. Și, cum nașterea ei a avut loc la un an de la decesul măicuței mele, pe care o adoram, micuța se numește și Valentina, ca dânsa. Știu că mama se bucură pentru mine, acolo, în Cer. Din păcate, nu mi-am pierdut doar mama, ci și o jumătate din Univers.”, ne-a declarat Cornelia Tihon, în exclusivitate pentru playtech.ro.
Cornelia Tihon ne povestea, într-un alt interviu pentru playtech.ro, despre sacrificiile făcute de mama ei ca să poată studia la cele mai buni școli de muzică:
„Din păcate, nu mi-am pierdut doar mama, ci și o jumătate din Univers. Nu am întâlnit până în ziua de azi o persoană cât de cât asemănătoare cu mama mea. Mama a fost cea care s-a sacrificat, săraca, și a venit cu mine, din Republica Moldova, în România, pentru că eram prea mică să mă descurc, aveam doar 10 ani”.
Cornelia nu va uita niciodată perioada grea cu care s-a confruntat la sosirea în București. Neavând bani pentru chirie, Cornelia și mama ei au fost nevoite să locuiască într-o cămăruță din cadrul Spitalului Colentina:
„În acei ani, cu puțin înainte, unul din frații mei a intrat cu brio la Spitalul Colentina, ca medic rezident. Și fratele meu a vorbit cu directorul spitalului – pentru că era agreat datorită rezultatelor excelente – să ne lase să stăm într-una dintre camerele care tocmai se eliberase, unde stăteau atunci medicii rezidenți.
Într-adevăr, acea cameră era improvizată pe o scară de serviciu și, la un moment dat, îmi amintesc acum și mă amuz că mama, săraca, încerca să astupe niște găuri cu vată. Dar, în acele momente, acea cameră ne-a fost de mare ajutor. O aveam pe mama lângă mine, o femeie puternică, înțeleaptă, harnică, mândră, care a ieșit din lăcașul ei comod ca să meargă într-un loc în care să-i poată oferi ceva mai bun fiicei sale”.
Artista Cornelia Tihon știe să cânte perfect la 25 de instrumente de suflat:
„M-am născut în Chișinău, am copilărit în Orhei, acolo am început să cânt, la o vârstă foarte fragedă, nu-mi amintesc foarte bine când am început să cânt, dar știu că am găsit în casă instrumentele tatălui meu – și el cânta la fluier, ocarină, caval, flaut, saxofon.
Cânt la multe instrumente aerofone, printre care se numără tilinca, unul dintre cele mai vechi instrumente populare – este un tub, pur și simplu, iar înălțimea sunetelor este dată de intensitatea aerului, cu cât intensitatea este mai mare notele vor fi mai stridente și înalte ca intonație, iar când fluxul de aer este mai mic sunetele sunt mai grave.
Tulnicul sau buciumul sunt două instrumente la care se cântă asemănător, dar sunt din diferite zone ale țării, respectiv Muntenia și Moldova, iar principiul de a cânta este același ca cel de la tilincă, doar că mai avem o diferență în ceea ce privește modul de a sufla, care este asemănător cu cel de la trompetă”, ne mai declara Cornelia, în exclusivitate pentru playtech.ro.