Elevii din liceele din România vor studia o nouă materie. Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea deja. Cel mai recent decret prevede că o nouă materie va fi introdusă în școlile din România. Care este aceasta și cum îi va ajuta pe elevi?
Elevii din liceele din România vor studia o materie nouă, numită istoria evreilor și a Holocaustului. Președintele Klaus Iohannis a semnat decretul pentru promulgarea legii care prevede introducerea în școli a noii materii.
Aceasta va fi predată atât la liceu, cât și în școlile profesionale. Disciplina școlară Istoria Evreilor. Holocaustul se va preda în cadrul liceal și profesional
Actul normal prevede că noua materie școlară se include în planurile-cadru ale învățământului liceal începând cu anul școlar 2023-2024.
“Cadrele didactice care predau disciplina Istoria Evreilor. Holocaustul pot beneficia de pregătire profesională şi cursuri de perfecţionare de specialitate, în ţară sau în străinătate”, se arată în lege.
Totodată, actul normativ stipulează faptul că Muzeul Național de Istorie a Evreilor şi al Holocaustului din România, în colaborare cu Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România – Cultul Mozaic şi Institutul National pentru Studierea Holocaustului din România Elie Wiesel la propunerea Consiliului de onoare, acordă premiul anual Constantin Karadja cu ocazia zilei de 9 octombrie, “Ziua Holocaustului”.
“Premiul ‘Constantin Karadja’ se acordă cetăţenilor români şi străini, instituţiilor, asociaţiilor, fundaţiilor
şi altor organizaţii neguvernamentale din ţară şi din străinătate, pentru merite deosebite în prezentarea şi promovarea istoriei, culturii şi tradiţiilor comunităţilor evreieşti din România,
cunoaşterea în plan intern şi internaţional a contribuţiei acestei minorităţi naţionale la evoluţia şi modernizarea societăţii româneşti de-a lungul timpului,
protejarea memoriei victimelor Holocaustului, dezvoltarea programelor educaţionale şi de cercetare privind Holocaustul din România, precum şi promovarea combaterii antisemitismului”, se arată în lege.