Elevii urmează să facă cunoștință cu o materie nouă. Aceasta îi va ajuta enorm pentru viitorul lor. Deputații au votat ca materia să fie introdusă în instituțiile de învățământ din țară. Despre ce este vorba și care sunt pașii până la aplicarea noului proiect?
Veste uriașă pentru mulți dintre părinții și elevii care aveau deja în vedere acest lucru și cărora li se părea o idee excepțională pentru viitorul fiecărui copil. Deputații au votat de curând ca o nouă materie să fie predată în școlile de la noi.
Concret, este vorba despre educația financiară ca parte a cursului de educație antreprenorială, arată un proiect de lege care a primit în cursul zilei de marți undă verde din parte deputaților. Proiectul trebuie acum să fie adoptat și de senatori pentru a se putea aplica.
Este vorba despre o modificare propusă la Legea educației la curriculum național pentru învățământ primar și gimnazial. Cursul de competențe antreprenoriale și financiare va fi schimbat într-o măsură care ar urma să vină în vizorul elevilor chiar din anul școlar următor.
Inițiatorii proiectului susțin că stimularea educațională antreprenorială este o prioritate peste tot în lume, iar astfel și țara noastră se aliniază în sfârșit trendului global. Cu toate astea, tot aceștia subliniază că sunt conștienți că nu toți absolvenții vor deveni antreprenori, dar toți trebuie să aibă astfel de cunoștințe la bază.
„Inițiativa legislativă are drept scop introducerea educației financiare în învățământul preuniversitar, alături de educația antreprenorială. Introducerea educației antreprenoriale în școli reprezintă un aspect de natură a încuraja spiritul antreprenorial de la vârste cât mai fragede.
Stimularea educației antreprenoriale este o prioritate peste tot în lume, iar România se aliniază astfel trendului global. Totuși, trebuie să recunoaștem că nu toți absolvenții vor deveni antreprenori, însă toți vor avea nevoie de cunoștințe de bază cu privire la gestionarea unui buget propriu”, scriu inițiatorii proiectului.
Ideea este de a-i învăța pe elevi diferența dintre active și pasive, despre modul în care funcționează creditele și care este diferența dintre cardurile de credit și cele de debit. Mai mult decât atât, aceștia mai pot afla pe băncile școlii cum funcționează IFN-urile, informații de bază despre investiții și importanța economisirii.