Ionuț Roman are 16 ani și a obținut performanțe spectaculoase în lumea boxului. Alături de Nicu Brânzei, antrenorul său, a reușit să obțină titlul de campion național la box. Practică acest sport în cadrul clubului CFR CSS Unirea Iași de la vârsta de 6 ani și are de gând să cucerească toate medaliile posibile.
Tânărul practică acest sport de la 6 ani și este îndrumat de către tatăl său. Săptămâna trecută a avut loc Campionatul Național de Box la juniori, în localitatea Brăila, competiție pe care Ionuț a câștigat-o.
Iubește ce face și nu are de gând să renunțe. Pentru el, competiția de săptămâna trecută a fost ușoară. Nu e de mirare, având în vedere că are 5-6 antrenamente pe săptămână și o dietă specială pe care trebuie să o urmeze.
„Acum fac 5 sau 6 antrenamente pe săptămână și urmez o dietă specială, bogată în proteine, pentru a mă menține în formă. Competiția de săptămâna trecută, la care am obținut titlul de campion național, mi s-a părut ușoară fiindcă m-am antrenat foarte mult pentru aceasta.
Am urcat de 4 ori în ring, în cadrul campionatului, și am ieșit câștigător de fiecare dată. Dintre cele 4 meciuri, 3 le-am câștigat la puncte și unul prin abandon. Singurul meci care m-a pus în dificultate a fost cel din finală, dar este și normal, pentru că orice finală este mai dificilă. În momentul în care am câștigat titlul de campion național m-am simțit foarte împlinit”, a declarat Ionuț Roman.
Antrenorul tânărului are numai cuvinte de laudă pentru sportiv. Este foarte muncitor și cel mai important lucru în acest sport, disciplinat. Nu ratează niciun antrenament și vine mereu pregătit.
„A venit un băiat foarte cuminte și serios și a căutat să facă în așa fel încât să ajungă campion. Anul acesta i s-a împlinit visul și a ajuns campion național la juniori și face parte din lotul național. În schimb, din păcate, din cauza unor probleme personale, nu a putut participa la Campionatul European de Box”, a adăugat antrenorul ieșean.
140 de sportivi au participat în cadrul Campionatului Național de Box juniori desfășurat în Brăila. Pentru a decide cine este câștigătorul, au fost nevoie de aproximativ 130 de meciuri.
„Mai mulți sportivi din Iași au participat la acest campionat, de la diferite cluburi, cum ar fi CS Nicolina, clubul sportiv de la Valea Lupului, CSM și noi, cei de la CFR CSS Unirea Iași.
Noi am obținut, prin sportivul Ionuț Roman, medalia de aur la categoria 63 de kilograme, după care Clubul Sportiv Nicolina a obținut alte două medalii, de bronz, și încă o medalie de bronz a fost obținută de clubul sportiv din Valea Lupului.
Pe campionul de la Iași l-am antrenat eu, împreună cu fiul meu, Tinu Brânzei, în sala de la Clubul Sportiv CFR”, a declarat antrenorul Nicu Brânzei, potrivit BZI.