Lucrurile se schimbă pentru bucureșteni anul acesta. Locuitorii din Capitală care vor să viziteze Târgul de Crăciun vor fi nevoiți să plătească intrarea. De asemenea locația, una destul de ofertantă, este schimbată față de anii trecuți, când eram obișnuiți ca evenimentul să se țină în fața Parlamentului României.
Târgul de Crăciun din București se va ține în perioada 26 noiembrie – 26 decembrie 2021, pe esplanada cu statui din Piața Universității. Primăria Municipiului București, prin CREART – Centrul de Creație, Artă și Tradiție, va deschide târgul simbol al Capitalei – Bucharest Christmas Market.
Anul acesta, bucureștenii vor plăti bilete de intrare pentru a avea acces la Târgul de Crăciun. Prețul biletului care asigură o intrare/zi la târg este de 5 lei la achiziționarea online și 7 lei, la casa de bilete din locație.
Copiii cu vârsta până în 12 ani beneficiază de acces gratuit. Biletele online sunt disponibile începând cu 12 noiembrie, iar casa de bilete, funcționează pe toată durata de desfășurare a evenimentului Bucharest Christmas Market.
Având în vedere contextul actual, accesul participanților se va realiza în limita a 30% din capacitatea spațiului de desfășurare a evenimentului și este permis accesul doar persoanelor vaccinate prin prezentarea certificatului verde.
De la această măsură sunt exceptați copiii cu vârsta mai mică de 12 ani, însoțiți de un adult care are certificat verde sau dovada trecerii prin boală. Anul acsta copii se vor putea bucura de un brad de 15 metri, creat din lemn, iar oamenii pot cumpăra produse artizinale și cadouri.
Comercianții, așteptați la Târgul de Crăciun, vor pune la dispoziția vizitatorilor cozonaci, prăjituri, plăcinte, turtă dulce, ciocolată de casă, vin fiert, ciocolată caldă și multe alte preparate tradiționale de Crăciun. Pe tot parcursul târgului de Crăciun va fi muzică și vor avea loc și câteva momente speciale.
Oamenii pot cumpăra diverse decorațiuni, de la globuri, ornamente și coronițe. Totodată, copiii se vor putea da în carusel și se vor putea întâlni cu Moș Crăciun și elfii săi, care vor fi prezenți la târg pe 17 decembrie. Cu toate acestea, târgul se va desfășura în condiții speciale, din cauza pandemiei de covid.