Mulți se întreabă ce diferențe există între femei și bărbați atunci când vine vorba despre numărul de persoane care locuiesc în România. Iată că s-a aflat câte persoane de sex feminin stau în țară, dar și care este speranța lor de viață!
Institutul Național de Statistică a publicat un studiu cu privire la o selecție de date care le vizează pe femeile care locuiesc în România. Se pare că, la 1 ianuarie 2020, 9,86 de milioane dintre cele 19,3 milioane de persoane care aveau reședința obișnuită în țară erau reprezentante ale sexului frumos.
De asemenea, femeile reprezentau la momentul în care au fost adunate datele nu mai puțin de 51,1% din totalul populației rezidente. În mediul urban locuiesc peste 5 milioane de femei, cu o pondere de 52,4% din totalul populației urbane, în timp ce în mediul rural, ponderea este de 49,5%.
Între timp, atunci când vine vorba despre speranța de viață la naștere pe care o au femeile, în 2019 se înregistra la 80,3 ani în mediul urban și la 78,5 ani în mediul rural. O creștere a fost înregistrată în acest sens pentru persoanele de sex feminin care locuiesc la oraș, potrivit Mediafax.
Totuși, în timp ce la bărbați vârsta medie masculină este de 40,6 ani, la femei se înregistrează o creștere de 3,3 ani, vârsta medie națională fiind de 42,2 ani. În 40 de județe din România ponderea populației feminine a fost mai mare, însă, acest lucru nu este valabil și pentru Tulcea și Vaslui.
O pondere scăzută privind femeile vârstnice s-a înregistrat în Ilfov și Iași, în timp ce opusul s-a întâmplat pentru Teleorman, Vâlcea și Brăila. De asemenea, 50,1% din totalul femeilor care au 65 de ani sau peste locuiesc la oraș, mai multe alegând să trăiască în mediul urban decât în cel rural.
La data de 1 ianuarie 2020, 42,3% reprezenta contingentul feminin fertil al totalul populației feminine rezidente, fiind format din reprezentante ale sexului frumos care au vârsta cuprinsă între 15 și 49 de ani. Aici s-a înregistrat un număr de 4.260 de mii de persoane.
Mai mult, 1,8 de copii născuți-vii la o femeie cu vârsta fertilă curprinsă între 15-49 de ani reprezenta rasa totală de fertilitate la nivel de țară în 2019. În Vaslui s-a înregistrat cea mai mare rată totală de fertilitate, iar apoi a urmat Sălaj și Suceava. Cea mai scăzută s-a înregistrat în județul Ilfov, dar și în Cluj.