Bianca Brad a trecut peste cea mai grea perioadă din viața ei după ce a dus o luptă crâncenă cu o boală periculoasă, anume cancerul. Vedeta s-a decis să le povestească fanilor totul despre experiența ei, dar și să ofere detalii cu privire la lucrurile care au ajutat-o să depășească orice provocare.
Bianca Brad este o învingătoare. Aceasta a fost diagnosticată cu o boală nemiloasă în 2015, însă a încercat să își păstreze zâmbetul pe buze și să ducă această luptă în privat pentru ca apropiații ei să nu sufere. Vedeta a mărturisit că totul s-a declanșat de la un șoc emoțional suferit.
„Am fost diagnosticată în luna mai 2015. Eram în luptă, nu se vedea. Am reușit să ascund destul de bine, am făcut-o pentru a-i proteja pe mama și pe fiul meu. Mama a aflat anul acesta, pe 27 septembrie, când am vorbit pentru prima oară la o conferință.
M-am trezit într-o noapte cu dureri foarte mari la sân, Am căutat informații să văd ce este, am început să intuiesc. Eu nu fusesem la controale, asta a fost o greșeală. La mine a fost declanșat pe un șoc emoțional pe care l-am avut în 2013.
Mare atenție la emoții, la șocuri emoționale, pot declanșa tot felul de boli.”, a zis ea la Vorbește lumea.
De asemenea, vedeta s-a decis să se îndrepte către credință după ce a aflat că a fost diagnosticată cu o boală grea. Bianca Brad a recurs ajutorul specialiștilor, dar și la rugăciuni, recunoscând că s-a apropiat de Dumnezeu după ce a aflat despre problemele de sănătate.
„Am simțit o durere la sânul drept, care este legat de partenerul de viață, exact cum am pățit în 2013. M-am programat, am făcut ecografie, am văzut cum se uita doctorița. Am făcut mamografie în aceeași zi, medicul mi-a dat vestea când a văzut. (…)
Am muncit mult, am făcut tot ce se putea face. Eu m-am axat pe credință, dar am făcut RMN-ul care a confirmat. Cancerul nu se vindecă doar cu terapie alternativă, vă spune cineva care a încercat terapie 6 ani de zile.
Am făcut un tratament hormonal, dar am refuzat chimioterapia, m-a speriat foarte tare, am simțit că nu este ce trebuie pentru mine.”, a adăugat ea.
Bianca Brad a recunoscut că a fost dărâmată emoțional când medicii i-au spus că are cancer, însă a găsit puterea să zâmbească. Vedeta a povestit că a făcut haz de necaz de fiecare dată când simțea că lupta este mult prea greu de dus.
„Orice ni se poate întâmpla. Acum vorbesc cu ceva detașare, au trecut 6 ani, plus în aprilie am fost operată. Când am primit vestea, m-a făcut praf. Eram cu Aurel, am fost la medic împreună, am avut puterea să râd.
După ce am primit vestea, ne-am oprit la un restaurant, era gol. Am întrebat un chelner dacă putem să mâncăm, ne-a zis: ‘Dacă nu vă deranjează că aici o să fie o pomană’. Am făcut haz de necaz, este foarte important.”, a mai zis aceasta.
Bianca Brad a apelat la ajutorul medicilor, dar, în același timp, ea a participat la slujbe de vindecare puternice. Vedeta a depășit provocările din viața ei și se declară extrem de fericită, însă nu poate uita o întâmplare care a uluit-o după ce i-a îndreptat pașii unei prietene către Dumnezeu.
„Nu vreau să dau sfaturi, îndreptarea spre credință pe mine m-a ajutat. Am început să merg la Sfântul Maslu, este o slujbă de vindecare foarte puternică. Am avut o prietenă, din păcate nu mai este printre noi.
I-am spus să cheme un preot, i-am adus un mir, nu vorbesc prostii. A făcut lucrul ăsta, mi-a zis că au venit mai mulți preoți. Când și-a ridicat tricoul, pielea era albă în doar o săptămână de când fusese roșie. Vă dau cuvântul meu.
Dumnezeu lucrează prin oameni, prin medici. Medicii tratează, Dumnezeu vindecă. (…) Ideal este să îți controlezi frica, să nu lași frica să te controleze pentru că faci decizii pripite.”, a povestit Bianca Brad.