Camelia Mitoșeru a trecut prin momente cumplite în anul 2021, când a fost diagnosticată cu o tumoare benignă-meningiom la nivelul creierului și a fost nevoie urgent să se opereze. Deși a trecut cu bine peste intervenția chirurgicală, noi probleme s-au abătut asupra marii actrițe.
Mama lui Mihai Mitoșeru a ajuns de urgență la spitalul Floreasca din Capitală, unde a fost internată și tratată de accident vascular cerebral de către medicii specialiști. Vedeta de la Antena 1 a făcut primele declarații privind starea de sănătate a mamei lui.
Fiul Cameliei Mitoșeru susține că ultima dată a vorbit la telefon cu mama sa pe 8 noiembrie, de ziua de nume a prezentatorului TV. Deși la ora 18 cei doi au râs și au glumit împreună la telefon, trei ore mai târziu vedeta și-a sunat din nou părintele, îngrijorându-se când aceasta nu a mai răspuns la telefon.
„S-a întâmplat ieri, chiar de ziua mea (n.r. – Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril). Am vorbit cu ea pe la 6 seara, era bine, era veselă, am râs împreună la telefon. Apoi, am sunat-o pe la 9 seara, nu mi-a răspuns și m-am îngrijorat. Știam că luase un Terraflu și acel medicament poate să provoace somnolență, așa că am insistat.”, a declarat Mihai Mitoșeru, în exclusivitate pentru Fanatik.
Mihai Mitoșeru s-a dus imediat la casa mamei sale, pentru a verifica dacă se simte bine. Actorul a avut un șoc atunci când a văzut-o pe Camelia Mitoșeru stând în mijlocul patului, incapabilă să spună vreun cuvânt.
Actorul a dus-o de urgență la Spitalul Floreasca din București, unde medicii au preluat-o imediat. Mihai Mitoșeru spune că momentan starea mamei sale este una stabilă. Mai mult de atât, Camelia Mitoșeru a început să vorbească din nou, dar se află în recuperare.
„Am mers peste ea și am găsit-o în cameră. Stătea în fund, dar nu putea vorbi deloc. Am dus-o, de urgență, la Spital, la Floreasca, medicii au preluat-o imediat. Acum este pe tratament pentru AVC, medicii știu mai bine diagnosticul.
Nu am putut vorbi cu ea. Am înțeles de la doamna doctor neurolog care se ocupă de ea, Alina Poalelungi, că poate vorbi acum, nu foarte bine, dar e totuși un pas înainte. Acum, ce să zic? Stau și mă uit pe pereți, la tavan, mă rog la Dumnezeu să fie mama bine, să își revină!”, a mai spus actorul Mihai Mitoșeru pentru sursa citată.