La mai puțin de 24 de ore de la momentul în care ministrul finanțelor a anunțat o serie stufoasă de taxe și impozite, Bursa de Valori București a revenit la valorile financiare din 2009, în plină criză mondială. Vâlcov este însă convins că vom avea de câștigat.
Majoritatea economiștilor care au aruncat o privire pe planul lui Teodorovici, Dragnea și Dâncilă, sunt convinși că vom avea de suferit cu toții. În universul paralel în care trăiește Darius Vâlcov însă, viitorul românilor este doar lapte și miere. Ratele vor scădea, gazul va fi mai ieftin, iar cei care sunt de altă părere mint cu siguranță, în opinia consilerului premierului României.
„O propagandă ieftină pe care o face OMV Petrom prin acest comunicat. Nu au spus până azi dacă a fost respectat acel contract de privatizare. Al doilea lucru la care trebuie să răspundă OMV e de ce, deși avem o decizie a ICCJ și a Curții de Conturi, prin care OMV au văduvit bugetul statului prin 2 miliarde de dolari pentru că șeful ANRM nu a modificat legea. În schimb avem o solicitare de a plăti 700 mil euro, niște despăgubiri pentru investiții făcute în România. Adică solicitarea de a plăti e mai mare decât investițiile făcute în România. Această societate să spună că e afectată societatea energetică. De ce să fie afectată? Câmpurile sunt tot acolo”, a declarat Darius Vâlcov, la Antena 3.
Declarațiile au venit după anunțul OMV Petrom conform căruia, proiectul ordonanței de urgență cu noile măsuri fiscale va avea un puternic impact negativ asupra sectorului energetic din România: asupra securității energetice, asupra locurilor de muncă și a investițiilor. Dacă vor fi implementate, măsurile vor arunca piaţa de gaze din România înapoi în timp cu cel puţin 10 ani, la stadiul de piaţă reglementată şi departe de a fi liberalizată, arată compania, într-un comunicat remis Hotnews.
„Nu urmărirm să luăm niciun ban de la bănci. Dorim însă să vedem un nivel scăzut al ROBOR din ianuarie, astfel încât ratele românilor să scadă cu 10-15%, printr-un ROBOR de 1,5%”,este de părere Darius Vâlcov. Consilierul pe economie al premierului Viorica Dăncilă a susținut că băncile dădeau anul trecut, la finele anului, credite cu o dobândă de 3-4%, iar ulterior s-au „gândit să dubleze acest nivel prin creșterea ROBOR”. Aceste declarații sunt o dovadă clară a faptului că Vâlcov nu înțelege la niciun nivel faptul că indicele ROBOR funcționează de fapt ca o oglindă a întregii situații economice a țării. Este dat de inflație și stabilitate politică, economică, nu este stabilit artbitrar de bănci.
„Sunt fluctuaţii la bursa de la Bucureşti în urma anunţului domnului ministru al Finanţelor. Ar fi o greşeală ca ordonanţa să nu se dea. Dacă ordonanţa nu s-ar da, atunci ar fi acuzat Guvernul de manipulare a bursei. Aceste scăderi sunt trecătoare. (…) Deci, să vă aşteptaţi ca aceste căderi să fie recuperate în două-trei săptămâni. Probabil a fost o reacţie emoţională, probabil şi o presiune pe Guvern: atenţie că se prăbuşeşte bursa. Nu se prăbuşeşte, bursa, acţiunile îşi vor reveni. Apropo, cred că este un foarte bun moment de investiţii în acţiunile care tocmai au coborât, deci este bine să se investească în ele pentru a creşte la loc şi bursa şi pentru a creşte la nivelul la care erau. Nu vedem o problemă, fluctuaţie normală”, a declarat Darius Vîlcov, la Antena 3, atestând că nu este foarte priceput nici la mecanismele care eu pus ieri Bursa de Valori București pe butuci.