04 nov. 2021 | 10:31

Alexandru Rafila, semnal de alarmă cu privire la medicamentele consumate de români în această perioadă: „Sunt mult mai periculoase decât vaccinul”

Sănătate
Alexandru Rafila, semnal de alarmă cu privire la medicamentele consumate de români în această perioadă:
Alexandru Rafila, deputat PSD

Medicul Alexandru Rafila se arată extrem de îngrijorat de situația critică în care se află țara noastră, având în vedere numărul infectărilor, al deceselor și al spitalelor arhipline din această perioadă neagră. Potrivit specialistului, există o soluție urgentă prin care numărul deceselor ar putea să scadă, însă acest lucru ține exclusiv de ceea ce decid autoritățile. Deputatul PSD atrage, de asemenea, atenția asupra unui obicei extrem de nociv pentru români, care, din păcate, în loc să-i ajute, poate crea mari probleme de sănătate.

Obiceiul la care orice român trebuie să renunțe

Mulți cetățeni ajung în stare gravă la spital sau își afectează, fără să știe anumite organe, din frică. Astfel, aceștia consumă antivirale despre care au auzit pe internet sau le-a recomandat vreun apropiat pentru a “preveni” infecția cu Covid-19.

Nimic mai greșit! Medicul Alexandru Rafila face apel la cetățeni să nu cadă pradă acestei frici, care să-I împingă la acțiuni cu rezultate ireversibile. Acesta a explicat că antiviralele nu se iau în loc de vaccine, fiind mult mai periculoase decât vaccinul.

„Antiviralele nu se iau preventiv, se iau doar de către persoanele care sunt infectate și au o formă a bolii care justifică administrarea acestui tratatemn. Există o credință greșită că poți să iei antivirale în loc de vaccin. Antiviralele luate preventive sunt mult mai periculoase decât vaccinul”, a precizat deputatul, la RomaniaTV.

Măsura urgentă care ar scădea numărul deceselor

Recordul de decese atins în ultimele zile creează panică în rândul autorităților, medicilor, și nu în ultimul rând, populației. Medicul Alexandru Rafila a expus clar și răspicat soluția pe care acesta o vede ca fiind definitorie pentru a scădea numărul deceselor. Potrivit deputatului PSD, este nevoie imediată de crearea unei structuri funcționale pentru asistență medicală ambulatorie.

Din păcate, multe decese survin din cauza faptului că, fie oamenii nu au unde să fie tratați și monitorizați de către un medic, fie bolnavii preferă să rămână acasă până în ultimul moment, cu tratamente luate după ureche.

„Cea mai importantă măsură pe care putem să o luăm este realizarea unor structuri funcționale pentru asistență medicală ambulatorie pentru pacienți, acolo unde aceștia pot fi evaluați și li se poate administra tratament. Avem o reţea importantă de ambulatorii de specialitate în toate oraşele, fostele policlinici. Acestea pot să primească pacienți covid.

Oamenii pot fi investigați măcar minimal în primele zile de boală. Oamenii stau acasă, se tratează cu ce au sau cu ce le spune medicul de familie la telefon, fără să existe medicație antivirală disponibilă şi atunci boală se agravează și ajung foarte târziu la spital.

Am prieteni care sunt în zona de medicină legală care spun că se găsesc persoane decedate la domiciliu, multe dintre ele cu covid. Oamenii stau acasă până mor sau până ajung în stare foarte gravă. Ar fi prima soluție să oprești valul acesta de decese”, a declarat Rafila la România Tv.

Parteneri
Ce trebuie să ai în buzunar în a doua zi de Crăciun pentru a-ți merge bine tot anul
Redactia.ro
2025 este Anul Șarpelui, un an care anunță transformări profunde și șanse mari de a descoperi dragostea
Click.ro
VIDEO Imagini filmate în avionul Azerbaijan Airlines, chiar înainte de prăbușire. 29 de oameni au supraviețuit
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Al Bano a spus ce s-a întâmplat în noaptea în care fiica lui, Ylenia Carrisi, a dispărut: „Acesta e dramaticul adevăr!”
Unica.ro
Adevărul despre Covid-19. Scenariu exploziv cu FBI în prim-plan
EVZ.ro
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews
Dezvăluire bombă despre Călin Georgescu. S-a aflat marele adevăr: Face discret cu ochiul fascismului istoric
Capital.ro
Cum arată casa de 2,5 milioane de euro a Monicăi Tatoiu. Are 9 dormitoare și mobilă de lux. Vila e o fortăreață: “Tot sistemul de protecție a casei este inventat de mine"
Avantaje
SE ÎNCHID punctele de FRONTIERĂ! DECIZIA ROMÂNIEI din 1 ianuarie 2025
Mediaflux
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro