Marea Britanie a intrat în valul 5! Cea mai ridicată rată a infectării se înregistrează în rândul copiilor. Subvarianta Delta a dus la o explozie a cifrelor. Este vorba despre peste 300.000 de cazuri într-o singură săptămână.
Situație îngrijorătoare în Marea Britanie unde în ultima săptămână a fost înregistrat cel mai mare număr de cazuri noi de COVID-19 după luna iulie. Acest lucru confirmă trendul ascendent al pandemiei în această țară care are una din cele mai mare rate ale vaccinării.
Tocmai lipsa restricțiilor este cea care alimentează răspândirea virusului în timp ce o subvariantă a tulpinii Delta este examinată atent de autoritățile sanitare. Datele oficiale de sâmbătă arată că 333.465 de persoane au fost confirmate cu COVID-19 în Marea Britanie în ultima săptămână, cu 15% mai mult față de săptămâna anterioară.
Actualul val de infectări este atribuit de specialiști unui cumul de factori: lipsa restricțiilor, scăderea imunităţii celor mai vulnerabili care au fost vaccinaţi foarte devreme la începutul anului şi ratei reduse de vaccinare a adolescenţilor, scrie Agerpres.
Cea mai ridicată rată a infectării se înregistrează acum în rândul copiilor. Concret, peste 8% din elevii cu vârste cuprinse între 11 și 16 ani sunt infectați la jumătatea lunii octombrie și 3.8%.Boris Johnson se împotrivește din nou introducerii unor măsuri antipandemice.
Autoritățile sanitare britanice au anunțat că au inclus în categoria „varianta în curs de investigare” subvarianta AY4.2 a variantei Delta. Cea din urmă pare mai contagioasă.
”Sunt necesare teste suplimentare pentru a determina dacă aceasta este legată de o schimbare în comportamentul virusului sau de condiţiile epidemiologice” din Marea Britanie, menţionează UK Health Security Agency.
Începând cu data de 4 octombrie 2021, au intrat în vigoare noi măsuri privind accesul în Anglia:
Călătorii vaccinați cu schemă completă (două doze sau o singură doză, conform tipului de vaccin) cu cel puțin 14 zile înainte de sosirea în Anglia, trebuie să prezinte:
– Dovada rezervării unui test COVID-19 care urmează să fie efectuat în prima sau a doua zi de la sosire.
– Începând cu data de 24 octombrie 2021, testul COVID-19 poate să fie de tip PCR sau test rapid (later flow). Furnizorul testului rapid trebuie să se regăsească pe lista aprobată de către autoritățile britanice.
Detalii suplimentare pot fi consultate la pagina de internet de AICI.
Completarea formularului Passenger locator form (care poate fi descărcat AICI: )
Este eliminată obligativitatea efectuării testului înaintea plecării, sconform MAE.ro.