Mijlocașul dinamovist Alexandru Răuță a creat un moment de panică la mediul disputat între Rapid și Dinamo, după ce fotbalistului i s-a făcut rău pe teren. Acesta a fost urcat de urgență în ambulanță pentru a i se acorda îngrijiri medicale. Din păcate, starea sportivului nu este deocamdată una clară.
Update 22:10. Alexandru Răuță a fost mutat dintr-o salvare în alta, conform as.ro, pentru ca ulterior să ajungă la spital. În unitatea medicală, fotbalistului i s-au făcut mai multe analize, iar potrivit celor mai recente informații, starea jucătorului dinamovist este una bună.
Deocamdată, se așteaptă o părere avizată din partea medicilor, în ceea ce privește motivul pentru care sportivul a ajuns să acuze probleme de respirație în timpul meciului de fotbal.
:format(webp):quality(80)/https://playtech.ro/stiri/wp-content/uploads/2021/10/Fotbalistului-Alexandru-Rauta-i-s-a-facut-rau-pe-teren.-A-fost-urcat-in-ambulanta-cu-masca-de-oxigen-2-1024x576.jpg)
Fotbalistului Alexandru Răuță i s-a făcut rău pe teren. A fost urcat în ambulanță cu mască de oxigen (Foto: Prosport)
Fotbalistul echipei Dinamo, Alexandru Răuță, trece prin momente extrem de dificile, după ce evoluția sa din această seară, din cadrul meciului Dinamo – Rapid, a fost curmată de starea de sănătate a acestuia. Lui Alexandru Răuță i s-a făcut rău pe teren, în timpul jocului, echipele medicale fiind nevoite să îi pună mască de oxigen după ce fotbalistul a acuzat probleme de respirație.
Partida a fost întreruptă în minutul 36, fiind solicitată pe teren intervenția ambulanței. Mijlocașul „câinilor” a acuzat probleme respiratorii. Deocamdată, Alexandru Răuță se află tot în ambulanță, având mască de oxigen pe față. Medicii i-au făcut și un test COVID-19, iar rezultatul a fost negativ.
După primele investigații, jucătorul lui Dinamo va fi transportat la spital pentru mai multe analize amănunțite. Pentru a continua partida, Mircea Rednic a decis să îl înlocuiască pe mijlocaș cu Cosmin Matei.
Alexandru Răuță, fotbalist al echipei Dinamo București, din vara lui 2019, este un tânăr sportiv de 29 de ani, care a evoluat la mai multe echipe importante din fotbalul românesc. Acesta a venit gratis la echipa „câinilor”, după ce a plecat de la FC Voluntari. Sportivul, care a mai evoluat și la FC Argeș, CS Mioveni, Pandurii și Poli Iași, a suferit în urmă cu un an de zile de coronavirus.
Din păcate, forma de Covid-19 prin care a trecut fotbalistul a fost una dificilă. El a fost internat la „Matei Balș”, după ce s-a confruntat cu o febră mare și dureri musculare puternice. Jucătorul a fost afectat serios de Covid, însă după vindecare, la efectuarea examenului cardiologic, nu au fost depistate probleme.