Adriana Iliescu face tot posibilul ca fiicei sale Eliza să nu îi lipsească nimic. Femeia se descurcă însă foarte greu. După ce a fost profesor universitar, cea mai bătrână mamă din România primește o pensie de aproape 2.000 de lei. Cele două trăiesc în condiții grele într-un apartament din Drumul Taberei.
Adriana Iliescu este cunoscută pentru faptul că a fost până la 29 decembrie 2006 cea mai bătrână femeie din lume care a născut un copil, la vârsta de 66 de ani și 320 zile. Ea a născut-o pe Eliza Maria Bogdana pe 16 ianuarie 2005, la Maternitatea Giulești din Capitală. Sora geamănă a Elizei nu a supraviețuit la naștere. Povestea Adrianei a ajuns la acea vreme în presa internațională și a stârnit controverse cu privire la aplicarea unui tratament de fertilizare după o anumită vârstă.
În prezent, cea mai bătrână mamă din România își dedică timpul creșterii copilului, deși îi este destul de greu. Adriana și Eliza trăiesc în condiții grele într-un apartament din Drumul Taberei, iar femeia primește din partea statului român o pensie de aproape 2.000 de lei, deși a lucrat ca profesor universitar.
„Dacă nu apare vreo boală, eu cred că Dumnezeu mă va ţine să îmi văd copila bine. Iar dacă totuşi ceva se întâmpla, eu îi las moştenire două apartamente şi o las în grija doctorului Bogdan Marinescu, cel care m-a ajutat cu fertilizarea in vitro şi care este şi naşul fetiţei”, spune Adriana Iliescu.
Chiar dacă trebuie să se descurce cu mai puțin de 2.000 de lei pe lună, din care trebuie să îi asigure fetei de 13 ani toate cele necesare, Adriana Iliescu nu se plânge.
„Comparativ cu a altora, pensia mea este frumușică. (…) Nu sunt mulți bani pentru două persoane, dar nici puțini. Dacă chibzuim acești bani foarte bine, ne ajung și, Slavă Domnului, ne descurcăm! Nu ne plângem, alți pensionari o duc mai greu”, mai spune femeia.