Sorana Cîrstea a postat un mesaj șocant. Aflată în Statele Unite ale Americii pentru turneul Indian Wells, iubita lui Ion Ion Țiriac și-a uimit fanii.
Sorana Cîrstea a fost eliminată de la Indian Wells, în turul 3. Ea a pierdut în fața Elinei Svitolina cu 6-4, 4-6, 6-7.
Iubita lui Ion Ion Țiriac și-a revenit cu greu după înfrângerea de la turneul american. Ea le-a transmis fanilor și urmăritorilor săi un mesaj pe rețelele sociale.
Ea a fost cap de serie la Indian Wells, după ce mai multe jucătoare de top s-au retras.
„Tenisul poate fi brutal uneori. O înfrângere dură doare precum puține alte lucruri, dar viața merge înainte. Când te trezești a doua zi, durerea nu mai este, iar visurile revin”, a scris Sorana Cîrstea pe Instagram.
Sportiva a câștigat pentru calificarea în turul trei 51.895 de dolari și 65 de puncte în clasamentul WTA.
Simona Halep, Sorana Cîrstea și Irina Begu au fost eliminate de la Indian Wells. Cele trei românce au fost eliminate, duminică, din competiția din SUA.
Halep a fost învinsă de Aliaksandra Sasnovich, locul 100 WTA, după o oră și 40 de minute, cu scorul 5-7, 4-6, în turul trei.
Sportiva a mai coborât o poziție în WTA, fiind pe locul 18. Acum, ea va participa la Kremlin Cup, de pe 18 pe 24 octombrie, apoi la Transylvania Open, 25-31 octombrie.
La Cluj vor ajunge și jucătoare precum Elise Mertens, Emma Răducanu, Anett Kontaveit și Paula Badosa.
Mai mult, la Transylvania Open ar putea fi disputat un meci între Simona Halep și Emma Răducanu, meci care se discuta că ar fi putut avea loc în turul al treilea la Indian Wells. Emma Răducanu a fost eliminată încă din turul al doilea.
Pe de altă parte, Sorana Cîrstea a avut o învingere care a dezamăgit-o, mai ales că partida a fost una strânsă. Meciul s-a terminat cu 4-6, 6-4, 7-6 (3), după două ore și 32 de minute.
După ce a condus în decisiv cu 4-2, Sorana Cîrstea a afost egalata cu 4-4 și s-a ajuns în tiebreak, unde greșelile sportivei au făcut diferența.
În ce o privește pe Irina Begu, locul 61 WTA a fost învinsă decisiv de către Shelby Rogers, cu 6-0, 6-2 în meciul care a durat o oră și 12 minute în turul al treilea de la Indian Wells.