După concerte, cântări la radio, repetiții, artiștii se bucură și de ce a mai rămas din vară. Inna și Alina Eremia au fost surprinse la piscină, lăsându-se răsfățate de razele soarelui.
Programul artiștilor este încărcat, timpul petrecut numai pe drumuri își spune și el cuvântul, așa că e nevoie și de momente de respiro. ”Portița de scăpare” pentru Inna și Alina Eremia a fost de această dată la piscină, căci gradele din termometre încă ne lase să ne bucurăm de soare și îmbrăcăminte mai lejeră.
Doritoare încă de bronz, cele două interprete au hotărât să forțeze anotimpul călduros cu încă o tură la bazin. De altfel, parcă vremea nu a avut nimic de comentat, căci la așa apariții s-ar fi făcut 34 de grade Celsius și în miezul iernii. Așadar, cele două prietene s-au relaxat, au avut grijă una de bronzul celeilalte, dându-se cu loțiune de soare, s-au jucat, iar totul s-a întâmplat sub ochii fotoreporterilor click.ro.
Atuurile fizice e clar că le-au ieșit la vedere, bronzul sigur a fost uniform și el, așa că toate au fost la locul lor în ziua de plajă a fetelor. Pe lângă toate acestea, artistele și-au petrecut toată ziua vorbind, iar odihna a fost la ea acasă.
Alina Eremia a purtat un costum de baie din două piese, în două culori: potocaliu și maro, ce a fost accesorizat în partea de sus cu câteva inele. Inna a avut un costum de baie clasic, negru, format dintr-un sutien și bikini, care s-au așezat perfect pe corpul său lucrat la sală.