Puțină lume știe că în celebrul serial ”Game of Thrones”, care a făcut furori la nivel global, a jucat și o româncă. Fetița de atunci s-a transformat într-o domnișoară superbă. Octavia are 19 ani și multe planuri de viitor. Iată cum arată acum actrița.
Octavia Selena Alexandru este singura româncă din celebrul serial ”Game of Thrones”. A fost selectată la doar 13 ani pentru rolul lui Leaf, copilul pădurii, iar de atunci cariera ei a fost în plină ascensiune. În prezent, este o domnișoară de 19 ani care frânge multe inimi (Vezi FOTO în GALERIE). Este extrem de frumoasă și talentată! A fost acceptată la școala de actorie unde s-au pregătit celebrii actori Daniel Craig și Helen Mirren.
Numele fetiței a fost singurul românesc din distribuția serialului-fenomen ”Game of Thrones” (Urzeala Tronurilor). Crescută la Londra din părinți români, Octavia Selena Alexandru a fost selectată la doar 13 ani pentru rolul lui Leaf, copilul pădurii. Copila apare în câteva scene, însă cea mai importantă fază este cea în care introduce un pumnal cu obsidian în Bran Stark și îl transformă în primul ”night walker”. Secvența respectivă este una emblematică în povestea serialului. Asta pentru că fetița este cea care ”îl naște” pe ”Regele Nopții”, cel care ulterior vine să cucerească cele șapte regate de dincolo de zidul din nord.
Un asemenea rol necesita o prezență pe măsură, așa că producătorii au ales-o pe Octavia care, încă de la vârsta de 13 ani, avea experiență în televiziune, film și balet. În 2011, românca a participat la celebrul show de televiziune ”Got to Dance”, unde a ajuns până în semifinală. Mai mult, cu patru ani în urmă, talentata fetiță a câștigat competiția ”GB Dance Festival”.
”Într-o zi o să ajung o mare balerină, cunoscută în întreaga lume”, spunea tânăra, la acea vreme.
Ulterior, Octavia Selena Alexandru a descoperit și actoria, iar în 2016 a apărut în super-producția ”Assasin’s Creed: Codul Asasinului”.
Astăzi, Octavia Selena Alexandru are 19 ani, este femeie în toată regula și se pregătește intens să facă primii pași pe marile scene ale lumii. Vedeta este studentă ”A Level”(avansat) la celebra ”The Royal Academy of Dance”, patronată de Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii.
În paralel, tânăra urmează cursuri de actorie la ”National Youth Theatre”, unde a fost selectată din peste 5.000 de candidați. Instituția prestigioasă este considerată una dintre cele mai bune școli de actorie din lume. Printre celebritățile care au studiat aici se numără Daniel Craig, Daniel Day Lewis, Colin Firth, Ian McShane sau Helen Mirren.
Octavia este un „munte” de talent! Nu stă locului o clipă, fiind dornică să-și ocupe timpul cu ce-i place. Românca noastră cochetează și cu fotografia, având o pagină de Instagram dedicată special acestei pasiuni. De asemenea, actrița își regizează propriile filme pe care le postează pe contul de Youtube.