Noi informații apar în dosarul Caracal, în care Gheorghe Dincă este acuzat că le-ar fi răpit și ucis pe adolescentele Luiza Melencu și Alexandra Măceșanu. Ce a pățit complicele bărbatului, după ce a fost infectat cu virusul COVID-19.
În 2019, cazul Caracal șoca o țară întreagă, atunci când adolescentele Alexandra Măceșanu și Luiza Melencu au plecat de acasă și nu s-au mai întors. Gheorghe Dincă a recunoscut că le-ar fi ucis pe cele două tinere în 2020. Mai mult de atât, bărbatul a avut și un complice pe numele Ștefan Risipițeanu.
Procesul din dosarul Caracal a fost amânat de către magistrații de la Tribunalul Olt pentru data de 3 noiembrie, deși audierea trebuia să aibă loc miercuri, 6 octombrie. Motivul este unul cât se poate de simplu.
Ștefan Risipițeanu a fost diagnosticat pozitiv cu virusul COVID-19 și transferat în stare gravă la Spitalul Penitenciar Jilava. Conform surselor judiciare, bărbatul nu se simte bine, fiind incapabil de a se prezenta în contextul unei videoconferințe.
„Starea sa de sănătate nu îi permite să intre nici măcar în videconferință”, au declarat surse judiciare, în exclusivitate pentru Gândul.
Gheorghe Dincă este și el plasat în carantină la Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova, după ce a intrat în contact cu vecinul și complicele său Ștefan Risipițeanu.
Pe data de 10 ianuarie 2020, Gheorghe Dincă a fost acuzat de trafic de persoane, trafic de minori, viol, omor calificat și profanarea de cadavre sau morminte. În același dosar al criminalului din Caracal, Ștefan Risipițeanu a fost acuzat de faptul că ar fi abuzat-o pe victima Luiza Melencu, atunci în vârstă de 18 ani.
„În aceeași perioadă, în baza unei unice rezoluții infracționale, prin constrângere, manifestată prin violență fizică și verbală, inculpatul G.D. (Gheorghe Dincă) a întreținut în mod repetat mai multe raporturi sexuale cu victima M.L.M., în vârstă de 18 ani, la unul dintre aceste acte materiale, săvârșit în cursul zilei de 14.04.2019, după orele 12.00, participând simultan și inculpatul R.Ș. (Ștefan Risipițeanu).
În sarcina acestuia s-a reținut că, la 14.04.2019, în jurul orelor 12.00, a ajuns inopinat la locuința inculpatului D.G. din Caracal, ocazie cu care l-a surprins pe acesta în timp ce intra cu autoturismul în curtea locuinței şi a observat-o sechestrată în autoturism pe victima majoră M.L.M.
În aceste împrejurări inculpatul R.Ş. i-a solicitat să-i permită întreținerea de raporturi sexuale cu victima, iar ca urmare a acordului exprimat ulterior de către inculpatul D.G., în cursul aceleași zile, prin constrângere, manifestată prin violență fizică și verbală, a întreținut raporturi cu victima M.L.M.”, au notat procurorii, conform celor de la Wowbiz.