Demisie de răsunet la postul de televiziune Antena 1! După 13 ani de activitate în trustul Intact, o vedetă pleacă din televiziune pentru a se dedica altor proiecte. O vedeai mereu la știri. Despre cine este vorba, fanii sunt șocați de decizia șatenei.
Frumoasa prezentatoare TV și-a dat demisia de la „Observator”. Vedeta pleacă de la Antena 1 după 13 ani, aceasta făcând anunțul pe una dintre rețelele de socializare.
Este vorba despre Ionela Lucan, care renunță la colaborarea cu Antena 1. Tânăra a prezentat în ultimul timp matinalul de weekend al postului. Vestea a fost dată chiar de Ionela, care a ținut să precizeze că decizia de a părăsi trustul Intact a fost una foarte grea.
Ionela Lucan pleacă de la „Observator”, însă nu exclude posibilitatea de a se întoarce pe micul ecran, la un moment dat. Între timp, jurnalista se va dedica proiectelor personale și a mulțumit celor care i-au fost alături până acum.
„Dragilor, impartasesc cu voi o decizie pe care am luat-o foarte greu si pe care o cantaresc de luni de zile dar pana la urma lucrurile s-au ales pur si simplu: ma despart de Observator dupa mai bine de 12 ani, timp in care am trecut prin toate starile posibil, am strabatut tara in cautare de stiri si, de multe ori, si continentul.
Motivele sunt mai multe dar principalul are legatura cu faptul ca am hotarat, alaturi de familia mea, sa testam un alt ritm de viata.
Va las pe maini foarte bune, colegii mei vor anunta in curand cine va prezenta mai departe jurnalul in diminetile de weekend.
Eu va multumesc pentru atentie si va doresc vizionare placuta. Pe curand”, a scris Ionela Lucan pe Facebook.
Contactată de Paginademedia.ro, frumoasa jurnalistă a spus că nu exclude o revenire în televiziune, dar, momentan, se va concentra pe proiecte online.
„Am un proiect care implică şi relocarea familiei mele în afara ţării pentru o perioadă de timp şi pe care l-am tot amânat. Acum era momentul potrivit să iau această decizie.
Nu înseamnă că nu voi mai reveni vreodată în televiziune, dar, în viitorul apropiat, activitatea mea se va desfăşura în principal în online”, a spus Ionela Lucan, pentru Paginademedia.ro.
Ionela Lucan a fost reporter şi corespondent în ţară (pentru Antena 3 şi Antena 1), apoi reporter special Observator. Începând cu anul 2019, jurnalista a prezentat „Observatorul de la ora 16”, apoi a intrat în concediu de maternitate şi a revenit în februarie 2021, când a preluat matinalul de weekend.