Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a făcut un anunț de ultim moment! Intervențiile chirurgicale se suspendă pentru 30 de zile. Sunt câteva excepții. Ce trebuie să știe milioanele de români despre măsura luată de secretarul de stat în MAI.
Raed Arafat a anunțat luni seară, 4 octombrie, la finalul ședinței de Guvern, că unitățile sanitare publice din țară vor suspenda, pentru 30 de zile, internările și intervențiile chirurgicale care nu reprezintă urgențe, din cauza exploziei de noi cazuri de Covid-19.
„Cifrele continuă să crească, aproape avem o cifra dublă față de lunea trecută. Nu vedem încă o tendința de plafonare sau de scădere. Din acest motiv, după discuții cu cei de la Ministerul Sănătății, suntem nevoiți să emitem un ordin pe 30 de zile care prevede că managerii unităților sanitare publice cu paturi dispun măsuri pentru suspendarea internărilor pentru intervenții chirurgicale și pentru alte tratamente și investigații care nu reprezintă urgență și care pot fi reprogramate”, a spus Raed Arafat, luni seară, după ședința de Guvern.
Șeful DSU a ținut să precizeze că această măsură nu vizează urgențele, femeile gravide sau anumiți bolnavi. Este vorba despre pacienții cu afecțiuni oncologice cronice sau care necesită proceduri de dializă.
„Prevederile nu se aplică urgențelor, femeilor însărcinate care necesită controale obligatorii, pacienților cu afecțiuni oncologice cronice sau care necesită proceduri de dializă”, a adăugat Arafat.
Potrivit secretarului de stat în MAI, măsurile sunt aplicabile pe baza analizei medicului curant de specialitate. Raed Arafat a menţionat că medicul respectiv va argumenta în foaia de observaţie care este motivul medical ce impune necesitatea internării pacienţilor în spital.
„Adică, fiecare caz este analizat de medicul care tratează cazul respectiv şi decide dacă poate fi reprogramat, poate fi amânat sau dacă trebuie neapărat să fie tratat în această perioadă în unitatea respectivă”, a precizat șeful DSU.
Măsura anunțată de Arafat în această seară (n.r. – luni, 4 octombrie) se aplică în toate spitalele de pe teritoriul României.
”Situația este pentru a gestiona o situație de urgență, de dezastru, în care avem resurse mai limitate față de necesar.” a anunțat Raed Arafat.
Secretarul de stat în MAI a adăugat că soluția nu este nouă, ci ”s-a aplicat în foarte multe țări unde au fost probleme serioase și care au intrat în valuri grave, cum este acesta prin care trecem în acest moment”.