04 oct. 2021 | 15:21

30 de migranţi, la frontiera cu Ungaria, în judeţul Arad. Voiau să iasă din ţară ascunşi în trei camioane şi un microbuz

News
30 de migranţi, la frontiera cu Ungaria, în judeţul Arad. Voiau să iasă din ţară ascunşi în trei camioane şi un microbuz
30 de migranţi, la frontiera cu Ungaria, în judeţul Arad

Peste 30 de migranți au fost descoperiți în județul Arad, la frontiera cu Ungaria. Aceștia încercau să părăsească țara ascunși în trei camioane și un microbuz, acestea fiind verificate la sfârșit de săptămână.

Migranți prinși la frontieră

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Poliția de Frontieră Arad, un grup mare de migranți a fost depistat duminică, în zona orașului Nădlac. Aceștia au fost găsiți într-un microbuz, care a fost oprit în trafic înainte de frontieră, fiind înmatriculat în România. La volanul autoturismului se afla un român, iar în microbuz au fost găsiți 17 străini.

„Persoanele au fost conduse la sediul punctului pentru efectuarea verificărilor. În urma cercetărilor a fost stabilit faptul că sunt cetăţeni din Pakistan, India şi Bangladesh, cu vârste cuprinse între 16 şi 36 de ani”, informează Poliţia de Frontieră Arad.

Totodată, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac I, polițiștii de frontieră au efectuat controlul amănunțit asupra a două camioane. Acestea erau conduse de doi români, care transportau saci de boabe de porumb și cutii de condimente pentru societăți din Marea Britanie și Franța.

În urma verificărilor, oamenii legii au descoperit 11 migranți din India și Afganistan, cu vârste cuprinse între 16 și 34 de ani. De asemenea, în PTF Nădlac II, oamenii legii au prins, într-un camion condus de un bulgar, trei afgani, cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani.

Conform documentelor de însoțire a mărfii, șoferul transporta întrerupătoare electrice pe ruta Bulgaria – Germania. Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în toate cazurile.

Transport de migranți interceptat de polițiștii de frontieră

În acest weekend, un transport de migranți a fost interceptat de polițiștii de frontieră, în drum spre Timișoara. Oamenii legii au oprit în trafic un român, care transporta migranții în schimbul sumei de 250 de euro.

Cei cinci au fost depistați sâmbătă dimineață, în Deta. Șoferul în vârsta de 20 de ani, român, a fost tras pe dreapta pentru un control. În timpul verificărilor, polițiștii de frontieră i-au găsit pe cei cinci migranți. Aceștia au fost duși la sediul poliției pentru verificări amănunțite.

„În cadrul verificărilor preliminare, persoanele în cauză au declarat că sunt cetăţeni afgani, cu vârste cuprinse între 17 şi 33 ani. Șoferul, cetățeanul român în vârstă de 20 de ani, a declarat că urma să primească 250 de euro ca să îi transporte pe cetățenii străini la Timișoara”, transmit polițiștii de frontieră timișeni.

Acum, oamenii legii efectuează cercetări pentru trafic de migranți în cazul șoferului și trecere frauduloasă a frontierei în cazul afganilor.

Parteneri
Câți bani ar fi plătit Călin Georgescu pe TikTok pentru a fi promovat de influenceri
Redactia.ro
Din ce țară este, de fapt, patronul TikTok, platforma unde Călin Georgescu s-a promovat intens. Care este unul din primele clipuri cu care i-a cucerit pe români
Click.ro
O explicație despre victoria lui Călin Georgescu. Valentin Naumescu, despre „votul revanșard și campania pe TikTok”
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Unica.ro
Râzi cu lacrimi. Val de glume după victoria lui Călin Georgescu
EVZ.ro
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Spynews
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Capital.ro
RĂSTURNARE privind CĂLIN GEORGESCU! CINE ESTE MÂNA lui DREAPTĂ
Mediaflux
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Antena 1
Cele mai bune glume după deliranta victorie a lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale
Shtiu.ro