Primăria municipiului Iași va demara o investiție care are în vedere înființarea unui parc industrial pe platforma Tehnopolis SA. Proiectul va fi avizat de plenul Consiliului Local în ședința ordinară din data de 4 octombrie 2021.
Municipalitatea ieșeană are în plan fondarea unui nou parc industrial, pe e o suprafață de circa 19,5 hectare de teren, în str. Poitiers, pe platforma Fortus SA. Aceasta a devenit proprietatea municipiului în contul datoriilor acumulate de societatea Fortus SA către autoritatea locală.
Parcul industrial va fi administrat de SC Tehnopolis SRL, iar municipiului Iași este asociat unic, prin Consiliul Local Iași. Proiectul de hotărâre va fi discutat de Consiliul Local Iași. În acesta se arată și în ce constă investiția.
„Parcul Industrial Tehnopolis va fi utilizat pentru dezvoltarea activităților economice, de cercetare științifică, de producție industrială și servicii, de valorificare a cercetării științifice și/sau de dezvoltare tehnologică, într-un regim de facilități specifice, în vederea valorificării potențialului uman și material al Iașului”, se arată în proiectul de hotărâre.