Sorana Cîrstea trece prin clipe grele. Iubita lui Ion Ion Țiriac bucură milioane de români în momentul în care are parte de o victorie, dar de data aceasta nu este nici vorbă de așa ceva! Mulți o să se întristeze în momentul în care o să se afle ce s-a întâmplat.
Sorana Cîrstea a înfruntat-o pe terenul de tenis pe Jasmine Paolini, în vârstă de 25 de ani, ce ocupă locul 87 în WTA. Tenismena a pierdut în 3 seturi, 4-6, 6-4, 6-1. Rivala iubitei lui Ion Ion Țiriac s-a enervat din cauza unor decizii ale arbitrului, dar s-a impus în decisiv, obținând scorul ce a calificat-o în semifinale.
Româna a fost eliminată în sferturi la turnelul WTA Portoroz în competiția pe care au așteptat-o mulți oameni, mai ales pentru că partida dintre ea și Jasmine Paolini a fost o premieră, fiind prima oară când cele două s-au întâlnit pe terenul de tenis.
De asemenea, ținând cont că Sorana Cîrstea a ajuns să se numere printre cele 8 sportive rămase în competiție, ea a încasat un cec uriaș, în valoare de 4.677 dolari. Totuși, ea nu mai poate acum să adjudece trofeul. Dacă ar fi mers mai departe, ea ar fi primit încă 23.568 dolari.
Pandemia de coronavirus a schimbat multe cariere, așa că Sorana Cîrstea a recunoscut că, în primele luni, nici nu voia să se apropie de racheta de tenis. Totuși, ea și-a revenit repede și și-a dat seama că este extrem de norocoasă datorită drumului pe care l-a ales în viață.
„Pandemia de coronavirus mi-a oferit o nouă perspectivă asupra vieții! Am început să mă bucur mai mult de viață și să văd lucrurile în profunzime. Acum pot spune că sunt mult mai relaxată decât înainte, mai calmă.
Vreau să mă bucur de lucrurile mici, păcat că a fost nevoie de Covid pentru a realiza asta!
Înainte de pandemie eram bine în viața personală, dar cariera mea se afla într-o pantă descendentă, nu îmi găseam ritmul. Am stat mai mult timp acasă, iar în primele două luni nici nu m-am atins de rachetă.
Nu voiam să o văd! Apoi am realizat că de fapt îmi lipsește acest sport! Îmi lipseau călătoriile, împachetatul lucrurilor, timpul petrecut în hoteluri, o mulțime de lucruri. Mi-am dat seama cât de norocoase suntem să avem acest job.
Nu am mai pus presiune pe mine, ci pur și simplu am vrut să mă bucur de tenis, de faptul că spectatorii au revenit în tribune. Am dat buzna pe terenul central de la Roland Garros să îl văd pe Roger la două meciuri. Ceea ce nu aș fi făcut în trecut!
Pot spune că sunt mult mai relaxată și mă bucur de fiecare lucru mărunt în timpul unui turneu.”, a spus Sorana Cîrstea pentru jurnaliștii de la Roland Garros.