Cununia Simonei Halep cu Toni Iuruc nu a fost lipsită de surprize! Sportiva a avut grijă să invite foarte multe persoane cunoscute, dar și apropiații și rudele au fost alături de ea. Totuși, se pare că o persoană a încercat să intre în localul în care s-a desfășurat evenimentul.
Simona Halep și Toni Iuruc și-au unit destinele ieri, 15 septembrie, în fața ofițerului stării civile. După acest moment emoționant, cei doi s-au îndreptat spre localul unde avea loc petrecerea, pentru a sărbători alături de invitați de seamă.
Cununia nu a fost lipsită de peripeții, mai ales când o fană înfocată și-a dorit din tot sufletul să intre în local. Domnișoara spera să se distreze alături de tenismenă, dar paznicii nu i-au dat voie să își ducă visul la capăt, chiar dacă aceasta a încercat din răsputeri să îi convingă, potrivit Spynews.
Restaurantul din Mamaia a fost păzit de bodyguarzi pentru ca Simona Halep să nu aibă parte de diferite probleme, dar acest lucru nu a oprit-o pe domnișoară. Îmbrăcată lejer, într-un hanorac și o pereche de blugi, ea a discutat o bună bucată de vreme cu paznicii, dar aceștia nu au fost înduplecați.
Simona Halep a strălucit în ziua cea mare, îmbrăcând o ținută elegantă și extrem de rafinată, formată dintr-o bluză nude și o fustă lungă galbenă. Ea a preferat să își țină părul prins, dând dovadă de naturalețe, ca de fiecare dată.
De asemenea, alături de portivă au fost nume importante cum ar fi Ilie Năstase, Gică Popescu, Gică Hagi sau Ștefan Bănică, dar mulți au observat că o persoană apropiată de ea a lipsit de la evenimentul pe care fanii l-au așteptat cu sufletul la gură încă de când s-a aflat că ea o să se căsătorească cu Toni Iuruc.
Darren Cahill, antrenorul Simonei Halep, nu a putut să ajungă la evenimentul emoționant. Chiar dacă absența lui a fost simțită, el a ținut să îi transmită sportivei o urare superbă în mediul online, bucurându-se din tot sufletul pentru reușita ei din viața amoroasă.
„Simona s-a căsătorit astăzi cu Toni în România! Felicitări și multe îmbrățișări amândurora! Un cuplu minunat! Să aveți o petrecere frumoasă alături de prieteni și familie în această seară!”, a fost mesajul postat de Darren.