Pandemia a pus la pământ multe afaceri, iar românii s-au trezit, timp de câteva luni, fără locuri de muncă. Totuși, există câteva județe din România ce plătesc salarii extrem de mari, acoperind chiar jumătate din fondul țării.
Românii ce lucrează în respectivele județe ce au unele dintre cele mai mari salarii ar trebui să se considere norocoși, mai ales pentru că sumele se ridică la peste 13 miliarde de lei lunar. Mai exact, este vorba de București-Ilfov, Cluj și Timiș.
Calculul Produsului Intern Brut din fiecare zonă are o structură în care este introdus fondul de salarii, acesta fiind unul dintre cei mai importanți indicatori economici. Pe baza datelor de la Casa Națională de Pensii Publice, ZF a demonstrat că peste 120.000 de companii din București și Ilfov plătesc, lunar, salarii de aproximativ 10 miliarde de lei.
De asemenea, 37% din totalul fondului de salarii la nivel național, ce a ajuns la o sumă de 28 de miliarde în luna iunie 2021, se regăsește în zonele București și Ilfov. Cel mai mic fond este în Mehedinți, unde suma ajunge la doar 130 de milioane de lei pe lună.
Între timp, pe locul al doilea se clasează Clujul, cu aproximativ 30.000 de companii ce au plătit, în luna iunie, salarii de peste 1,5 miliarde de lei. Timiș s-a clasat pe al treilea loc, cu o valoare totală de peste 1,4 miliarde de lei prin peste 20.000 de companii.
Angajatorii ce se află București-Ilfov, Cluj și Timiș plătesc lunar salarii ce depășesc 13 miliarde de lei. Această sumă reprezintă 48%, adică aproape jumătate, din fondul de salarii din țară. În județele în care numărul de salariați este scăzut și se întâmplă același lucru și cu salariu mediu, fondul este unul mic.
Analistul economic Aurelian Dochia a explicat de ce cifra de salarii din București și județul Ilfov este una ridicată, dar și ce se întâmplă cu județele ce au un fond de salarii mult mai mic ca altele ce se ridică la sume uriașe.
„Bucureştiul şi judeţul Ilfov realizează peste 20% din Produsul Intern Brut al ţării, aşa că se regăseşte volumul acesta şi în cifra de salarii.
Şi sunt judeţe în care şi numărul de salariaţi şi salariul mediu sunt scăzute şi, evident, dacă înmulţeşti un număr scăzut de salariaţi cu un salariu mediu scăzut, nu poate să îţi iasă decât un fond de salarii total mic.”, a spus Aurelian Dochia, analist economic.